Un studiu amplu, care integrează mai multe domenii științifice: arheologie, izotopi și genetică, revoluționează viziunea noastră asupra Angliei medievale timpurii.
Noile date dovedesc că două persoane îngropate acum 1.400 de ani au strămoși vest-africani, ceea ce arată că diferitele regiuni din lumea medievală sau antică erau mult mai interconectate decât ne-am imaginat anterior, scrie revista franceză GEO.
„Migrațiile, direcția, amploarea și impactul lor” reprezintă un subiect care a făcut obiectul unor dezbateri aprofundate în arheologia europeană.
Astăzi, cercetările arheogenetice aruncă o nouă lumină asupra acestei probleme. Două dintre aceste studii, publicate luna trecută în revista Antiquity, dezvăluie că Anglia medievală timpurie nu era atât de izolată: în comunități rurale mici, cercetătorii au găsit urme genetice ale unor migrații îndepărtate, inclusiv din Africa de Vest, reflectând o lume mai conectată și mai cosmopolită decât se imagina anterior.
CITEȘTE ȘI: Noile descoperiri desființează clișeele despre Evul Mediu și rescriu istoria medicinei medievale
Strămoșii vest-africani în secolul al VII-lea
În Evul Mediu timpuriu, Insulele Britanice au cunoscut migrații semnificative din nordul Europei continentale: popoarele germanice ale anglilor, saxonilor și iuților s-au stabilit acolo, dând numele lor perioadei anglo-saxone (secolele V-XI) – și, poate, țării în sine. „Cu toate acestea, amploarea migrației din regiuni mai îndepărtate a rămas puțin înțeleasă”, apreciază autorii cercetării.
Pentru a înțelege mai bine aceste mișcări antice ale populației, experți de la mai multe universități au analizat ADN-ul unor persoane îngropate în două cimitire de pe coasta de sud a Angliei, datând din secolul al VII-lea. Majoritatea aveau fie strămoși nord-europeni, fie strămoși britanico-irlandezi vestici, ambele fiind comune în Anglia medievală timpurie.
Două profiluri, însă, s-au remarcat față de restul.
Primul a fost descoperit în satul Worth Matravers (Dorset) și este al unui tânăr (17-25 de ani), înmormântat cu capul sprijinit pe o ancoră locală de calcar alături de un adult mai în vârstă, fără legătură de rudenie. Analizele au arătat că tânărul respectiv avea aproximativ 30% strămoși vest-africani – similari cu cei observați astăzi la Yoruba, Mende, Mandinka și Esan din vestul Africii subsahariene – moșteniți de la un bunic patern. Linia sa maternă (ADN mitocondrial), pe de altă parte, era tipic europeană.
La 250 de kilometri distanță, în cimitirul anglo-saxon din Updown (Kent), o tânără fată (cu vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani) a prezentat un profil genetic similar. A fost înmormântată nu departe de bunica și mătușa maternă, ambele de origine locală. Prin urmare, moștenirea africană a copilului provenea de la tatăl ei. În plus, mormântul ei conținea, printre alte artefacte, o oală importată probabil din Galia franceză vecină și o lingură „care ar putea indica o credință creștină și/sau legături cu Imperiul Bizantin”, notează cercetătorii.
CITEȘTE ȘI: Cercetătorii strâng date despre un cult păgân necunoscut, care acționa în Europa în perioada Evului Mediu
Călătorii uitați ai Evului Mediu timpuriu
Cercetările evidențiază faptul că descoperirile acestea se încadrează într-un context istoric global: recucerirea bizantină a Africii de Nord (533-534 d.Hr.) și rețelele comerciale care conectau atunci Sahelul, Cartagina, Marea Mediterană și Europa de Nord. Anglia din secolul al VII-lea, departe de a fi izolată, a primit influențe, bunuri… și călători de pretutindeni.
Autorii articolelor publicate în revista Antiquity insistă, de asemenea, că nu există dovezi care să sugereze că cele două persoane îngropate în satele de coastă au fost înrobite. Ambele par să fi fost complet integrate: tânăra fată din Kent a fost înmormântată conform riturilor funerare locale, în timp ce tânărul din Dorset a fost înmormântat cu un obiect rar, sugerând o legătură cu marea. Prezența lor în Anglia ar putea fi pur și simplu rezultatul unor mișcări oportuniste de-a lungul rutelor comerciale.
„Fascinant este faptul că această conexiune internațională se regăsește atât în estul, cât și în vestul Marii Britanii. Updown se află chiar în inima zonei culturale anglo-saxone, în timp ce Worth Matravers se află chiar în afara periferiei sale, în Vestul subroman.”, punctează profesorul Duncan Sayer (Universitatea din Lancashire), autorul principal al studiului Updown.
Această lucrare evidențiază, de asemenea, complexitatea legăturilor familiale din acea vreme. La cimitirul Worth Matravers, dovezile ADN arată că majoritatea legăturilor de rudenie treceau prin mamă (matrilinealitate), ceea ce contrazice ideea unei societăți anglo-saxone centrate pe linia paternă (patrilinealitate). Unele înmormântări includeau și persoane fără nicio legătură biologică, demonstrând că în comunitate se acorda importanță relațiilor alese sau sociale (adopție, tovărășie, profesională) și nu doar legăturilor de sânge.
„Acest studiu a îmbogățit semnificativ interpretarea noastră asupra descoperirilor arheologice, dezvăluind nu doar dinamici familiale fascinante, ci și legături la distanță între grupuri și indivizi”, rezumă Lilian Ladle, directoarea săpăturilor de la situl Worth Matravers.
Aceste povești umane ilustrează un Ev Mediu englezesc cosmopolit, unde micile comunități rurale puteau fi traversate de traiectorii din cealaltă parte a lumii, dar pe deplin integrate în structura vieții de zi cu zi.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Antiquity/ Pixabay.com
