Germania încearcă să-și mărească efectivele militare. Dacă nu va atrage suficienţi voluntari pentru forţele sale armate, este posibil să reintroducă recrutarea militară chiar de anul viitor. Anunțul a fost făcut de ministrul federal al apărării, Boris Pistorius.
Fiind unul dintre statele NATO, Germania face eforturi pentru a-și consolida forţa militară după invazia Rusiei în Ucraina în 2022. Din păcate, lucrurile nu evoluează prea bine, având în vedere că nu reușește să atragă suficienţi recruţi.
Datele oficiale indică faptul că forțele armate germane au nevoie de aproximativ 100.000 de soldaţi suplimentari în următorii ani pentru a îndeplini obligaţiile NATO. În acest context, politicienii aflați la putere au decis stimularea cheltuielilor militare. Totodată, conservatorii și social-democraţii (SPD), organizație din care face parte și ministrul apărării, s-au arătat deschiși faţă de serviciul obligatoriu în forţele armate, care a fost abandonat în 2011.
Boris Pistorius a subliniat că, în prezent, armata se bazează pe participarea voluntară. În cazul în care această variată nu va duce la ocuparea tuturor posturilor libere, se va trece la etapa a doua și se va decide reintroducerea recrutării. Oficialul german a declarat pentru presă că un nou proiect de lege în acest sens ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

