Cum s-a întors lepra în România? Prin importul de forță de muncă din Asia

Știrea momentului în Sănătate este confirmarea unui caz de lepră la Cluj, alte trei suspiciuni fiind în analiză. Boala aceasta nu a mai fost confirmată în țara noastră din anul 1981.

Interesant este cum s-a întors lepra în România? Femeia confirmată cu lepră este din Asia, fiind angajata unui SPA din Cluj-Napoca. La fel și colegele ei, cărora li se fac analize pentru a se vedea dacă suferă și ale de aceeași boală. Cele patru lucrau ca maseuze într-un salon, iar munca lor presupune contactul direct cu foarte multe persoane. Prin urmare, în perioada următoare va trebui urmărit cu atenție pentru a se vedea dacă boala nu a fost transmisă și altora.

Totuși, Ministerul Sănătății liniștește populația, menționând că:

  1. Lepra este o boală cu evoluţie lentă şi contagiozitate redusă. Transmiterea necesită expunere prelungită.
  2. Boala NU se transmite prin:
  • strângerea mâinii,
  • îmbrăţişare,
  • călătorii în mijloacele de transport în comun,
  • proximitate scurtă,
  • folosirea spaţiilor comune.
  1. Având în vedere dezvoltarea lentă a bacteriei Mycobacterium leprae, sursa infecţiei este dificil de identificat. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare.

De asemenea, ministrul Alexandru Rogobete a anunțat că, la centrul SPA unde lucrau cele patru femei, Inspecţia Sanitarǎ de Stat din Ministerul Sǎnǎtǎţii şi Direcția de Sănătate Publică Cluj au dispus măsuri pentru limitarea oricărui risc:

  • dezinfecţie cu ozon în toate spaţiile utilizate;
  • verificarea vestiarelor şi a spaţiilor de depozitare individuală;
  • intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate;
  • programarea angajaţilor la control medical în Medicina Muncii;
  • extinderea anchetei epidemiologice.

Ministerul Sǎnǎtǎţii prin DSP a dispus suspendarea activităţii salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice. A fost început tratamentul specific OMS pentru leprǎ. După iniţierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariţie, conform protocoalelor internaţionale”, a subliniat oficialul.

Rogobete a mai precizat că cele două paciente care s-au prezentat iniţial la SCJU Cluj, în data de 26.11.2025, cu vârste de 21 şi 25 de ani, provin din Indonezia.

Acestea au fost supuse următoarelor investigaţii:

  • biopsie de ţesut cutanat – microscopie pozitivă pentru BAAR (3 BAAR/100 câmpuri) la primul caz;
  • test genetic GeneXpert MTB/Rif ULTRA – complexul Mycobacterium tuberculosis nedetectat, excluzând tuberculoza;
  • probe histopatologice şi frotiuri Ziehl-Neelsen – aflate în lucru, orientate spre infecţia cu Mycobacterium leprae.

Pe baza datelor microbiologice, unul dintre cazuri a fost confirmat joi, iar alte trei sunt sunt monitorizare clinicǎ şi epidemiologicǎ”, a precizat Rogobete.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

 

Mai multe articole

Știrile zilei