O zi de vară: forfotă, mișcare, voie bună, dincolo de poarta care duce în perimetrul din fața Castelului Corvinilor din Hunedoara. I se mai spune, pe bună dreptate, și „legenda vie a Transilvaniei”.
Aici oamenii vin și pleacă, asistăm la un du-te-vino continuu. Tăcere, liniște, dar și voci care șoptesc, pentru a nu emite ecouri în cele patru zări ocupate de mărețul castel.
Odată intrați pe poarta cea mare, energia castelului este debordantă, se simte cum propriul suflet se mărește, luminând divin.
Întorcându-ne în timp, vom vedea cu ochii minții aici: cavaleri și domnițe, domni și doamne, negustori, care știu să își negocieze prețurile. Ei, cavalerii, cu paloșe mărețe, ele, domnițele, cu umbreluțe delicate menite să le ferească de soarele arzător.
Privind bucățile de pietre rămase pe drumul ce duce spre castel, simțim cum timpul parcă stă în loc. Ridicând ochii și văzând reconstrucția podului ce duce la intrarea în castel, înțelegem că prezentul este aici, chiar în fața noastră, în timp ce trecutul se află la un pas distanță.
Istorie: cronologie și arhitectură
Pe scurt, cetatea Hunedoarei este cunoscută ca fiind castelul celui mai strălucit rege al Ungariei medievale, Matia Corvin.
Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor de construcţie diverse, a prezenţei unor inovaţii în plan militar şi civil, precum şi vieţii tumultoase de curte care a animat această impunătoare și gradioasă locație vreme de peste 400 de ani.
Castelul Corvinilor impresionează și azi prin prezenţa sa, în oraşul Hunedoara. Pentru cei atraşi de evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România şi printre cele mai atractive din spaţiul european.
Așadar, istoric vorbind, după cum atestă scrierile transmise posterității, aceasta este cunoscută ca fiind prima fortificație de piatră de la Hunedoara. Ea a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul XIV dar există și alți specialiști care atribuie castelul regal primei jumătăți a secolului XV.
Fortificația avea o formă elipsoidală, cu capetele de nord și sud ascuțite, marcate de piatra de temelie. Zidurile, cu grosimi de până la doi metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu, direct pe stânca naturală. Cercetările anterioare primului război mondial au arătat că în zona nordică au existat două încăperi de formă triunghiulară, unul dintre ele fiind un turn donjon, cu analogii din zona franceză și respectiv, germană a secolelor XIII-XIV.
Din câte se știe, Ioan de Hunedoara inițiază, după anul 1440, construcții de mare amploare, vizând transformarea acestei cetăți fortificate într-un castel, prima etapă fiind ridicarea a două noi construcții în jurul vechii cetăți, confecționate din blocuri de calcar dolomitic, prevăzute cu creneluri la partea superioară. Aceste ziduri erau flancate de turnuri circulare și rectangulare, primele constituind o noutate absolută pentru arhitectura militară a Transilvaniei secolului XV.
Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), cu excepția turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevazute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri, cele de la partea inferioară fiind utilizate ca și camere pentru puscași, iar cele de la partea superioară ca și zone de locuit și/sau zone de apărare.
Turnul Capistrano cuprinde singurul șemineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de apărare și este pictat în frescă la exterior cu motive geometrice și guri de tragere, cu corespondențe tipologice luate din spațiul german.
Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului (turnul vechi de poartă, turnul nou de poartă) erau prevăzute cu intrări carosabile și niveluri de apărare, gândite atât pentru arme cu coardă, cât și pentru arme de foc. Intrările propriu-zise în castel se faceau prin intermediul unor poduri, susținute de piloni de piatră, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.
Un punct de mare interes, aproape de intrarea în castel, îl reprezinta fântâna. Acesta este dealtfel și primul obiectiv care oprește vizitatorii în loc, minute în șir. Aici, vedem scrisă o legendă șfâșâietoare despre un constructor turc căruia i s-a promis libertatea după ce construiește fântâna, dar a primit în schimb veșnicia, în lumea nevăzută… Vizitatorii aruncă bănuți aici, după ce au trimis, cu gândul, dorințele spre înaltul Cerului…
Planuri mărețe de construcție
Prima etapă de construcție a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de Hunedoara devenit guvernatorul regatului Ungariei, modifică planurile de edificare ale castelului, în sensul creșterii ponderii construcțiilor civile.
Planurile arhitecturale sunt fascinante și atestă o viziune monumentală desăvârșită.
Palatul propriu-zis, amplasat pe latura vestică, este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei și scara spirală. Ambele săli prezintă un plan dreptunghiular, cu chei de bolta în stil gotic. Funcționalitatea acestor săli are corespondentele tipologice din mediul teuton, respectiv de sala de mese la ocazii festive pentru Sala Cavalerilor și de sala de festivități pentru Sala Dietei.
A doua fază de construcție se încheie odată cu moartea lui Ioan de Hunedoara. Mai târziu, dupa 1458, se inițiază noi lucrări, în zona nordică a castelului, aastfel încât apare asa numita aripă Matia, compusă din logii, pictura cu subiect laic existenta aici fiind un unicat. Se admite, în general, faptul ca finalizarea lucrarilor la castel se oprește în jurul anului 1480.
Modificări dictate atât de necesități civile, cât și militare
În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen, modifică în spiritul vremii, părți din castel, modificări dictate atât de necesități civile, cât și militare. Se construiește pe latura estică, peste fundații mai vechi, un corp de clădire, denumit Palatul mare dinspre oraș, compus din două niveluri, respectiv camere de locuit și o sufragerie. Tot în plan civil, Sala Dietei este reamenajată, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră, prin recompartimentarea ei, rezultând încăperi cu funcționalități multiple.
Lucrările de factură militară sunt reprezentate de construirea Turnului Alb (prevăzut cutrei niveluri de apărare, sprijinite pe bârne de lemn și deschideri pentru arme de foc) și a Terasei de Artilerie (o platformă deschisă pregătită, de asemenea, pentru arme grele de foc).
Tot în secolul al XVII-lea, la castel se construiește curtea exterioară (curtea husarilor), spațiu care adăpostea locuințele administratorului, ale funcționarilor, casa ogarilor, dar și depozitele pentru hrană.
Mai târziu, în secolul XIX, terasei de artilerie i se adaugă un șir de creneluri, dar și un turnuleț de supraveghere, cu scopul creșterii gradului de atractivitate a monumentului. Totodată, o serie de elemente decorative din piatră sunt înlăturate și înlocuite cu piese noi, după regulile specifice acestei perioade istorice.
Toate cele descrise mai sus, le-am văzut dincolo de podul și zidurile răcoroase ale castelului, într-o zi toridă de vară.
O conexiune spațiu-timp este simțită, inevitabil, de toți cei care poposesc, pentru o zi sau mai multe, în fascinantul oraș trainsilvănean.
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Ligia Beatrice Vasilescu
CITEȘTE ȘI: Mănăstirea Prislop, locul în care te simți mai aproape de Cer
