Zilele acestea ne confruntăm cu „cel mai sever episod de iarnă” din sezonul 2025-2026. Iar situația ar putea continua până la finalul lunii

Elena Mateescu, directorul Adminisrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat că țara noastră se confruntă în aceste zile cu cel mai sever episod de iarnă din sezonul 2025-2026.

„Este posibil, cel puţin la acest moment, aşa cum arată datele, ca până în jur de 24 februarie, să vorbim în continuare de fenomene specifice datei din calendar.” a menționat Elena Mateescu.

Specialiștii au anunțat că este de aşteptat ca stratul de zăpadă să depăşească 50 de centimetri în medie. „Vom vedea la finalul episodului dacă ne vom apropia de recordul înregistrat în 2008, de 57 de centimetri”, a subliniat directorul ANM.

Pentru cinci judeţe din partea de sud-est, respectiv Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa, este în vigoare un Cod Portocaliu până la ora 23.00, cu strat de zăpadă de 20-25 de centimetri şi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de 60-80 de kilometri pe oră, dar şi, temporar, viscol puternic şi zăpadă troienită.

De asemenea, a fost emis un cod galben de vânt până miercuri seară, la ora 23.00, pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, cu rafale de 50-70 de kilometri pe oră.

Nu în ultimul rând, din această seară, de la ora 23.00, până mâine dimineaţă, la ora 10.00, în zona Carpaţilor Meridional şi de Curbură, vorbim, de asemenea, de vânt cu rafale de 70-90 de kilometri pe oră, vânt care va determina, de asemenea, ninsoarea viscolită. (…) Chiar dacă joi şi vineri vom constata temperaturi uşor pozitive, în special în sud-vest şi în vest, cu valori de 10-11 grade, de sâmbătă şi duminică, din nou, o masă de aer rece va determina scăderea regimului de temperaturi, atât ziua, cât şi pe parcursul nopţilor şi dimineţilor, dar mai ales temperaturile pe parcursul nopţilor vor fi de interes în depresiuni şi în Moldova, unde este posibil să consemnăm valori sub minus 15 – minus 10 grade, cu minus 5 grade în Capitală, deci vom vorbi de nopţi geroase”, a mai precizat Mateescu.

Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei