Grupul de companii Zentiva in Romania marchează 60 de ani în producția de medicamente în țara noastră.
Fondată în 1962, unitatea de producție Zentiva din București a reprezentat baza de dezvoltare a grupului pe piața locală, care acum reunește două fabrici de medicamente în capitală. Toate entitățile locale deținute de Zentiva în România au raportat o cifră de afaceri de 203 milioane de Euro în 2021, care plasează grupul în topul producției de medicamente.
Grupul va continua să investească anual în extinderea producției de medicamente la cele două fabrici din București, investiții cu precădere în tehnică și tehnologie de producție de ultimă oră. În 2021 compania a lansat 13 molecule acoperind ariile terapeutice oncologie, cardiovascular, durere, antivirale, dermatologie, pneumologie și vitamine. În perioada următoare, Zentiva intenționează să accelereze lansarea de noi medicamente pentru afecțiuni din cardiologie, oncologie, sistem respirator și diabet, care să asigure pacienților de azi și de mâine opțiuni terapeutice moderne.
De asemenea, Grupul își reconfirmă angajamentul de a asigura un viitor sustenabil misiunii companiei într-o lume mai sustenabilă. Fabricile Zentiva din Romania folosesc 100% energie verde, iar la nivel de grup, inclusiv in România, s-a stabilit obiectivul de a deveni neutru din punct
de vedere al amprentei de carbon până în 2030. Sub inițiativa PlanetZ, compania vom continua proiectele de reducere a utilizării de resurse și vom optimiza volumul de deșeuri din producție și operațiunile curente. În plus, compania își va menține angajamentul pentru mediu prin acțiuni în comunitate, ajutând la reabilitarea zonelor defrișate, o contribuție începută în 2019 și care va ajunge anul acesta la 47.000 de arbori plantați în zona Munților Făgăraș numai în perioada 2019-2022.
„Perspectivele de viitor ale Zentiva vor continua să vizeze performanța operațională și îndeplinirea misiunii de a crește accesibilitatea pacienților la tratamentele de înaltă calitate, moderne, prin furnizarea de medicamente generice. Acestor direcții adaugăm și alte dimensiuni, de mediu, sociale și de guvernanță, fundamentale pentru noi și lumea în care trăim. Vreau să le mulțumesc colegilor noștri și nenumăratelor generații care au fost parte din Zentiva și alături de pacienți în acești 60 de ani. Pasiunea și responsabilitatea lor sunt esențiale pentru noi, de aceea vom crește ceea ce am cultivat cu grijă în compania noastră – un mediu de lucru în care să se simtă în siguranță, respectați, apreciați, unde pot crește și unde se pot împlini”, a încheiat Simona Cocoș.
În grupul de companii Zentiva din România, la acest moment lucrează 4 generații, cu un total de peste 1300 angajați, din care, aproximativ 850 lucrează în divizia industrială, 330 în divizia comercială iar restul ocupă poziții globale. În 2022, Zentiva România a fost certificată ca Top Employer 2022 de către prestigioasa companie Top Employer Institute.