24 aprilie 2025
17.9 C
București

Vremea intră într-un proces accentuat de răcire

Meteorologii atrag atenția că vremea intră într-un proces accentuat de răcire. De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de viscol, valabil până marţi dimineaţa în zona înaltă de munte, un alt Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează zece judeţe, pe parcursul zilei de marţi. De asemenea,  a dost transmisă o informare de vreme rece şi precipitaţii mixte, valabilă în întreaga ţară, până joi dimineaţa.

În intervalul 17 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 de metri, rafalele vor fi de 75 – 90 km/h şi va fi viscol.

De asemenea, marţi, 18 martie, între orele 10:00 – 20:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în Dobrogea, Bărăgan şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h şi, izolat, de 70 km/h.

În plus, până pe 20 martie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol.

Astfel, în cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, vor fi precipitaţii care vor acumula local cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi pe arii restrânse de 25 – 35 l/mp.

Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief. Se va depune strat de zăpadă în noaptea de duminică spre luni în nordul Carpaţilor Orientali, pe parcursul zilei de luni în toate zonele montane (10 – 15 cm), iar în noaptea de luni spre marţi şi marţi în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei (în general de 4 – 8 cm).

Totodată, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 50 km/h. Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. În acelaşi timp, se va produce brumă şi local îngheţ la sol.

Temperaturi negative în București

Prognoza publicată de de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) arată că vremea se va răci considerabil în Bucureşti, începând de luni. În Capitală, valorile termice minime vor deveni negative şi probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de ploaie şi lapoviţă va fi ridicată.În perioada 17 martie, ora 8:00 – 18 martie, ora 8:00, valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi perioade cu ploi şi, posibil, lapoviţă noaptea. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40 – 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va oscila între -1 şi un grad.
De asemenea, în intervalul 18 martie, ora 8:00 – 19 martie, ora 8:00, vremea va deveni rece, cerul va prezenta înnorări la începutul zilei, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului (viteze de 35 – 40 km/h). Maxima termică se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi între -4 grade şi -1 grad. Noaptea şi dimineaţa se va produce brumă.
Din dimineaţa zilei de miercuri şi până joi, 20 martie, la ora 10:00, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele specifice datei, dar cele nocturne se vor situa uşor sub acestea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, în timp ce minima va fi cuprinsă între -2 şi zero grade, uşor mai scăzută în zona pre-orăşenească. Bruma îşi va face simţită prezenţa, noaptea şi dimineaţa.  

Foto: ANM/ Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei