Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) informează că alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii.
Există peste 3,48 milioane de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii înregistrați la nivel national, 159.601 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserţie pentru creşterea copilului şi 4.514 de beneficiari indemnizaţie de acomodare şi sprijin adopţie.
„Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale efectuează plăţile în avans, faţă de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistenţă socială pentru următoarele beneficii: alocaţie de stat pentru copii, indemnizaţie de creştere a copilului, stimulent de inserţie pentru creşterea copilului, indemnizaţia de acomodare şi sprijin adopţie”, precizează reprezentanţii ANPIS.

