2 decembrie 2023
13.9 C
București

Vehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu vor mai putea circula prin Piața Unirii

Sectorul 4 al Municipiului București a obținut, joi, în cadrul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, acordul de principiu pentru restricționarea accesului vehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în zona Pieței Unirii.

Astfel, după aprobarea Planului de Sistematizare și după montarea indicatoarelor (în maximum 60 de zile), accesul vehiculelor cu o greutate ce depășește 3,5 tone va fi interzis, în Piața Unirii.

CITEȘTE ȘI: Pericol de prăbușire în zona Pieței Unirii. Circulația rutieră este oprită

Pentru corecta informare a opiniei publice în legătură cu motivele care au stat la baza solicitării Sectorului 4 al Municipiului București în vederea restricționării accesului vehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Piața Unirii, vă punem la dispoziție, în integralitate, expertizele tehnice, atât ale Pasajului Unirii, cât și ale Planșeului Unirii. Totodată, asigurăm participanții la trafic că echipa de specialiști a Sectorului 4 al Municipiului București va depune în mod responsabil, în permanență, toate eforturile pentru a crește gradul de siguranță în exploatarea acestor lucrări de infrastructură.”, precizează Primăria Sectorului 4.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei