Valea Plopului, locul în care istoria și modernitatea stau mână în mână! GALERIE FOTO

Canicula apăsătoare a alungat oamenii la adăpostul locuințelor, dar o zi de duminică liniștită a fost tulburată brusc de o ploaie torențială pornită din senin. Asfaltul încins al orașului a sfârâit sub potopul venit din cer, iar liniștea de mai devreme a fost gonită de răpăitul stropilor mari de ploaie, acompaniat din când în când de câte un tunet puternic.

Ascultam muzica ploii atunci când primesc un mesaj: vrei să mergem în Valea Plopului? Răspund instant: hai!

Așa a început o zi perfectă de relaxare, pe o ploaie torențială, dar care ne-a permis de fiecare dată, atunci când am coborât din mașină, să ne bucurăm de priveliștea pe care ne-a pus-o la picioare natura.

Am trecut prin Vălenii de Munte, cu gândul de a ajunge la Centrul Social Pro Vita Valea Plopului condus de preotul Nicolae Tănase. Așezământul este în comuna Posești, din județul Prahova. Despre întâlnirea pe care am avut-o aici cu părintele vom vorbi într-un articol viitor, dar până atunci vreau să vă prezint frumusețea unor locuri din acest colț de țară.  

Biserica „ambulantă” din Valea Plopului 

Atât de aproape de un oraș industrial, așa cum este Ploieștiul, se deschide un univers în care natura și omul și-au dat mâna pentru a face minuni. Casele împărțite de o parte și alta a drumului par că stau atârnate de dealuri. Se țin bine în îmbrățișarea naturii de un verde puternic care le înconjoară. Uneori ai impresia că pădurea se pregătește să le înghită. E un spectacol uimitor, în care frunzișul copacilor este spart de roșul acoperișurilor.

Odată ajunși în comuna Posești ni s-a deschis în fața ochilor o priveliște uimitoare. Aici civilizația și-a făcut loc în sânul unor așezări ce vin din alte timpuri. Și a făcut-o fără a știrbi cu nimic frumusețea unor vremuri trecute.  

Pe un deal din Valea Plopului, în curtea cimitirului, stă semeață o bisericuță despre care sursele istorice vorbesc că a fost ridicată aici în anul 1754 și că a fost sfințită în 1757. 

Povestea sa datează însă de mult mai mulți ani, existând chiar surse care vorbesc despre anul 1370 ca fiind cel în care s-a născut acest lăcaș de cult. În sprijinul acestei ipoteze este invocată o vizită a lui Nicolae Iorga, făcută în anul 1927 în localitate. La vremea respectivă, cunoscutul istoric a venit în cătunul prahovean însoțit de o comisie de specialiști și a cercetat cu mare atenție  biserica. Ulterior, lăcașul de cult a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și se pare că a fost emis un document în care se menționa că este vorba despre o construcție datată 1370.   

Părintele Ioan Vasilescu a făcut, prin anii 1940, câteva însemnări în condica parohiei, însemnări care astăzi ne ajută să aflăm mai multe despre povestea acestei biserici uimitoare. În documentul respectiv, apare drept Biserica Parohială Sfinții Voievozi, din cătunul Valea Plopului, comuna Posești. Este o construcție din bârne, învelită cu șindrilă.

Se mai spune, de asemenea, că timp de două sute de ani a fost localizată în comuna Bătrâni, dar și că a umblat ca „biserică ambulantă” prin comuna Râncezi, din județul Prahova. Din 1754, s-a stabilit în Valea Plopului, acolo unde nouă familii s-au bucurat de ea.

Astăzi, veghează localitatea de pe dealul ei din cimitir și așteaptă să fie vizitată, pentru a arăta lumii frumusețea credinței de pe aceste meleaguri.  

Nu este singurul monument istoric de interes național pe care îl putem vedea în Posești. Cei care vor să experimenteze un turism diferit, în care pot descoperi colțuri uimitoare de natură, dar pot afla și informații despre istoria acestor meleaguri, ar trebui să ia la pas localitatea prahoveană.

Așa se pot bucura de șansa de a vedea un sit arheologic, aflat „la Siliște” în satul Poseștii-Pamânteni, loc unde s-au descoperit o așezare din secolele al IX-lea–al X-lea și o necropolă din secolele al V-lea–al VII-lea.

De asemenea, pot vedea crucea de pomenire din piatră (1804) aflată pe drumul dintre Nucșoara de Sus și Valea Plopului, în zona satului Nucșoara de Sus. În plus, au posibilitatea de a vizita un număr însemnat de case memoriale care prezintă arhitectura unor timpuri trecute și relevă viața acelor vremuri.

RUBRICĂ SUSȚINUTĂ DE  COLT LUXURY TOUR S.R.L.. Firma asigură transport de persoane în condiții de lux, excursii, preluări, transferuri, convenții civile. Amănunte: 0775.520.618 sau 0775.520.628.

Mai multe amănunte găsești AICI.

Text și foto: Ștefania Enache
CITEȘTE ȘI: Pădurea, medicament pentru trup și suflet. FOTO+VIDEO
 

Mai multe articole

Știrile zilei