Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) a deschis, începând de miercuri, centre zonale de admitere, în licee, în Deva, Târgu Jiu şi Reşiţa. Joi, urmează să se deschidă în Arad, Drobeta Turnu Severin şi Oradea.
Centrele zonale de admitere vor funcţiona în următoarele licee:
- Reşiţa – Colegiul Naţional „Traian Lalescu”,
- Arad – Colegiul Naţional „Moise Nicoară”,
- Deva – Colegiul Naţional „Decebal”,
- Drobeta Turnu Severin – Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”,
- Târgu Jiu – Colegiul Naţional „Spiru Haret”,
- Oradea – Colegiul Naţional „Emanoil Gojdu”.
Înscrierile online la ciclul de licenţă pentru facultăţile Universităţii Politehnica Timişoara au început deja.
„Candidaţii vor beneficia de consiliere în vederea alegerii facultăţii potrivite, a înscrierii online şi a plăţii online a taxelor de înscriere. După încheierea concursului de admitere şi publicarea rezultatelor, tot în cadrul acestor centre se realizează şi confirmarea statutului de admis, prin prezentarea/depunerea diplomei de bacalaureat şi a foii matricole în original”, precizează reprezentanţii universităţii.
Centrele zonale de admitere, precum şi centrele din cadrul facultăţilor vor fi deschise de luni până vineri, între orele 9.00-16.00. Informaţii suplimentare se găsesc pe site-ul UPT (www.upt.ro), în secţiunea dedicată admiterii, şi pe site-ul dedicat admiterii (https://admitere.upt.ro/).