Un templu greco-roman, închinat lui Zeus, a fost descoperit în nordul Peninsulei Sinai

Arheologii egipteni au făcut o nouă descoperire importantă în nordul Peninsulei Sinai. Rămășițele unui templu greco-roman, despre care experții susțin că este închinat lui Zeus, au fost identificate în situl Tell el-Farama.

Mustafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, a declarat că templul se află foarte aproape de alte două obiective majore. El a menționat că templul a fost găsit după ce, în urma lucrărilor de excavare, au fost identificate rămăşiţele unei porţi uriaşe. Analizele făcute au arătat că poarta era formată din două coloane de granit roz, fiecare de aproximativ opt metri înălţime şi un metru grosime, şi avea un buiandrug de granit.

La rândul său, directorul departamentului pentru antichităţi egiptene din cadrul Consiliului Suprem al Antichităţilor, Ayman Ashmawy, a explicat că templul descoperit a fost construit din cărămizi de pământ și ridicat pe o platformă mai înaltă.

Se crede că edificiul s-a prăbușit ca urmare a unui cutremur puternic. Mai mult, se are în vedere faptul că materialul rezultat în urma prăbușirii acestui templu, în special bucăți de granit roz, au fost folosite pentru a ridica alte construcții descoperite anterior în zonă.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor

Mai multe articole

Știrile zilei