4 iunie 2023
16.4 C
București

Trei trasee turistice din zona staţiunii Balvanyos sunt închise din cauza urșilor

Serviciul Salvamont Covasna a decis să închidă temporar trei trasee turistice din zona staţiunii Balvanyos. Măsura a fost luată din cauza urșilor.

Leonid Moscviciov, șeful Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii şi Salvamont Covasna, a explicat că au fost închise traseul Pasul Balvanyos – Tinovul Bufogo şi retur, marcat cu punct albastru, Pasul Balvanyos – Capela Sf. Maria, marcat cu punct roşu şi Pasul Balvanyos – Băile Apor, marcat cu triunghi roşu.

„Am montat panouri de semnalizare privind închiderea acestor trasee, iar informaţia apare şi pe site-ul nostru. Urmează să închidem probabil şi alte trasee unde s-a semnalat prezenţa urşilor, cum ar fi zona Şugaş Băi”, a arătat Leonid Moscviciov.

Șeful Salvamont Covasna a a făcut un apel către oameni să nu hrănească animalele sălbatice, avertizându-i că se pun în pericol, dar şi că, potrivit legii, pot fi amendaţi dacă fac acest lucru în ariile protejate.

De altfel, Raduly Istvan, prefectul Covasna, a amintit faptul că, în județ, până în 30 iunie, au fost semnalate 181 de atacuri ale urşilor asupra animalelor domestice, fiind rănite sau omorâte 25 de bovine, 146 de ovine, 2 caprine, 7 porci, 1 iepure şi 325 de păsări domestice. De asemenea, au fost distruşi 31 de stupi de albine şi aproape o jumătate de hectar de culturi agricole. În prima jumătate a anului, au fost depuse 88 de cereri de despăgubire de către fermierii din judeţ, în valoare totală de peste 270.000 de lei.

Au existat şi două cazuri în care urşii au atacat oameni, dar persoanele rănite au supravieţuit.

Autor: Victoria Preda
Foto: Salvamont Covasna
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei