4 iunie 2023
21.4 C
București

Trecem la ORA DE VARĂ

Trecem la ORA DE VARĂ! Duminică, 26 martie, vom da ceasurile înainte cu o oră, 3:00 devenind 4:00. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene. Din această cauză, ziua va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore .

Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

Schimbare importantă- eliminarea orei de vară trebuia să aibă loc în 2021

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, potrivit căruia măsura s-ar bucura de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare.

Iniţial, Comisia a dorit să impună renunţarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistenţă din partea unora dintre statele membre.

Eurodeputaţii au votat pe 26 martie 2019, cu o largă majoritate (410 pentru propunere, 192 împotrivă şi 51 s-au abţinut), abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021. În conformitate cu o propunere adoptată la începutul luni martie şi de Comisia pentru transport şi turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să menţină permanent ora de vară.

Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară aveau obligația de a efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă puteau schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. Statele membre trebuiau să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Din păcate, pandemia a amânat acest proiect, care ar putea să se reia în viitor.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Pixabay.com
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei