7 decembrie 2021
4.4 C
București

Transportul public din București devine inaccesibil pentru turiști. Se pregătește scumpirea biletului la 3 lei/oră

De citit...

Societatea de Transport Bucureşti (STB) își dorește eliminarea tariful de 1,3 lei pe călătorie și introducerea unor tarife de 3lei/ora  și a unor abonamente anuale de 500 de lei. Anunțul a fost făcut de directorul general al STB, Adrian Criţ. Prin noile măsuri, atât turiștii care doresc să viziteze Capitala României, cât și cei din provincie care au treabă în București sunt obligați să suporte costuri imense pentru a accesa transportul public.

Atribuţiile cu modificarea tarifelor în momentul de faţă le are prin contractul de delegare Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Bucureşti-Ilfov (ADITBI). E adevărat, împreună cu colegii mei am gândit un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijloacelor de transport în comun. La ce ne-am gândit? La faptul că trebui să promovăm abonamentele în defavoarea călătorilor ocazionali. Cetăţenii care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii, iar aceste beneficii trebuie cuantificate prin calitatea transportului şi prin tarife care să îi avantajeze. În acest sens, avem propuneri şi în aceste zile o să plece către ATDBI şi către primarul general propuneri de tarife şi aici mă refer la tariful pe oră şi tariful pe 90 de minute. De asemenea, dorim implementarea pe modelul european a unor abonamente pe jumătate de an, abonamente anuale cu beneficii majore pentru cetăţean”, a explicat Adrian Criţ.

Șeful STB a precizat că propunerea STB privind tarifele va intra în dezbatere şi se referă la eliminarea tarifului actual de 1,3 lei pe semi-cursă şi introducerea tarifelor orare şi a abonamentelor, aşa cum există şi în alte capitale europene.

Adrian Criţ nu a menționat însă ce se va întâmpla cu turistul care vine în București și care are nevoie pentru a se deplasa de transportul în comun. În cazul acestuia nu se pune problema achitării unui abonament annual, iar tariful orar nu-l avantajează, având în vedere că intervalul de utilizare a biletului este foarte scurt.

Ceea ce propunem noi va intra într-o dezbatere, care poate fi efectuată şi prin dumneavoastră. Luând în considerare ce se întâmplă şi în Europa şi luând în considerare tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ, consider că un tarif pentru utilizarea transportului public în decurs de o oră, de circa 3 lei, şi aici este discutabil, ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului care este partenerul nostru, pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maximum 500 de lei. Aşa am favoriza şi am atrage de partea noastră călătorii fideli. Asta ne dorim noi, o schimbare a politicii tarifare. Să renunţăm la acel titlu de călătorie care era pe semi-cursă şi să mergem pe o călătorie care avantajează şi cetăţeanul. Într-o oră sau într-un interval de o oră şi jumătate, cu acelaşi preţ cetăţeanul poate circula cu trei mijloace de transport în comun. Poate să treacă şi prin zona de terminal. Sunt avantaje pe care noi le vom putea oferi cetăţenilor. Este adevărat că este benefic să aducem servicii care cresc calitatea transportului în primul rând şi trebui să urmărim acest lucru”, a precizat directorul STB.

Practic, Adrian Criţ a împachetat într-o formă mai plăcută informația clară că se dorește o scumpire a biletului de călătorie cu mijloacele STB. Iar majorarea este una semnificativă de la 1,3 lei la 3 lei/călătorie.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img