Home Bucureşti București-Administraţie Taxe și impozite mai mari pentru bucureșteni

Taxe și impozite mai mari pentru bucureșteni

Primăria Capitalei a pus în dezbatere public un proiect de hotărâre care stabilește că o majorare de 5,1% a taxelor și impozitelor pe care bucureștenii le vor plăti în 2023.

Potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale au obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele anual, până la 30 aprilie, în funcţie de indicele de inflaţie. În acest sens, în acord cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor. Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2023 care prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%”, anunță Primăria Municipiului București.

În raportul de specialitate sunt invocate prevederile Codului fiscal, conform cărora, „în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

În documentul menționat se mai arată că se menţine decizia de a reduce cu 95% impozitul pentru mijloacele de transport hibride. Totodată, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pentru mijloacele de transport datorate de contribuabili pe întregul an este de 10%.

Proiectul de hotărâre se află în dezbatere publică până pe data de 5 aprilie.

În 2022, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 2,6%, conform indicelui inflaţie. În 2021, taxele şi impozitele locale au fost indexate cu 3,8%, iar pentru anul 2020 cu 4,6%.

Autor:Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version