21 ianuarie 2022
2.9 C
București

Taxarea inversă la cereale, prelungită și după iunie 2022

De citit...

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) ia în calcul posibilitatea ca taxarea inversă la cereal să fie prelungită şi după luna iunie 2022, având în vedere efectele pozitive produse de această măsură, respectiv reducerea evaziunii fiscale şi eliminarea treptată din piaţă a firmelor fantomă create pentru a eluda plata TVA.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, au discutat acest subiect în cadrul întâlnirii de lucru referitoare la pachetul de măsuri pentru sprijinirea agriculturii şi industriei alimentare.

În cadrul discuţiilor au fost analizate soluţii pentru diminuarea impactului preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru producătorii agricoli şi cei din industria alimentară, fiind avute în vedere compensarea bonusului de cogenerare şi a costului pentru certificatele verzi, în privinţa energiei electrice, dar şi un pachet de sprijin pentru facturile la gaze naturale, se menţionează în comunicatul transmis de minister.

Ministerul Agriculturii a lansat pe circuitul de avizare interministerială mai multe acte normative. Acestea vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi, aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2022, precum şi actul normativ privind organismele de certificare ecologică.

În cadrul întâlnirii, o altă temă importantă pe care cei doi oficiali au abordat-o în cadrul discuţiei a făcut referire la Pachetul de măsuri privind finanţarea agriculturii şi industriei alimentare româneşti, prin care se propune acordarea de garanţii şi măsuri de creditare pentru capital de lucru; refinanţarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor; retehnologizarea/automatizarea industriei alimentare; cofinanţarea programelor de asigurare a independenţei energetice a fermei; operaţionalizarea şi funcţionarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar.

Prin măsurile pe care le demarăm, ne dorim să sprijinim agricultura şi industria alimentară şi să creştem ponderea acesteia în Produsul Intern Brut. Identificăm cele mai bune soluţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi unităţilor din industria alimentară, în contextul creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Vom propune în Executiv un pachet coerent de măsuri, care să fie aplicat rapid şi eficient. Pe termen mediu şi lung, trebuie să avem în vedere ca producţia vegetală să fie integrată în zona de procesare, astfel încât să obţinem cât mai multe produse finite, alimente de care piaţa românească are nevoie. Sunt un susţinător al integrării gospodăriei ţărăneşti în lanţul comercial, astfel încât produsele noastre autentice să ajungă la cât mai mulţi consumatori”, a declarat Adrian Chesnoiu.

La rândul său, ministrul Finanţelor a afirmat că sprijinirea industriei agroalimentare trebuie să devină o prioritate, pentru a creşte competitivitatea şi performanţa într-un domeniu extrem de important pentru România. „Numai prin programe realiste, cu ţinte clare, vom putea reduce importurile şi, în acelaşi timp, să creştem într-un ritm accelerat oferta, cu un impact pozitiv asupra deficitului balanţei comerciale cu produse agroalimentare. Agricultorii români trebuie stimulaţi să producă bunuri cu valoare adăugată mai mare, de aceea, pentru Ministerul Finanţelor, agricultura este o prioritate în strategia de finanţare pentru acest an, fie că vorbim de bani publici sau de fonduri europene”, a menționat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a propus constituirea unui grup de lucru „e-transport”, prin care transporturile de bunuri de pe teritoriul României vor fi monitorizate printr-un nou sistem electronic naţional, măsură cu impact în reducerea evaziunii fiscale pentru domeniul legume-fructe.

Autor: Victoria Preda
Foto: Ministerul Agriculturii
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Ministrul Finanţelor recunoaște eșecul liberalizării pieței de energie

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, recunoaște eșecul liberalizării pieței de energie și consideră că Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină în perioada următoare cu o...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img