Synevo taxa SCJU Constanța cu 500 de lei pentru a analiză de sânge care costă…20 de lei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) SF Apostol Andrei din Constanţa a deschis propriul laborator de analize medicale. Datorită laboratorului intern unitatea sanitară face o economie de circa 600.000 de lei lunar. Odată cu această schimbare, iese la suprafață și o informație legată de prețul la care Synevo deconta serviciile pe care le presta pentru spital. Reprezentanții Consiliului Județean Constanța susțin că o analiză de sânge, care în prezent costă 20 de lei, era taxată de laboratorul privat cu 500 de lei.

Laboratorul de analize propriu a fost pus în funcţiune, marcând sfârşitul colaborării cu Synevo, furnizorul privat care a activat în spital timp de 14 ani. Acesta a refuzat să asigure o perioadă de tranziţie, însă laboratorul spitalului este deja pe deplin operaţional, oferind întreaga gamă de analize necesare pacienţilor, la costuri mai mici şi cu timpi de aşteptare reduşi. O analiză de sânge al cărui cost ajunge acum la 20 lei era decontată de SCJU către Synevo cu 500 lei. Economia lunară rezultată din deschiderea laboratorului propriu este estimată la 600.000 de lei, bani care vor fi reinvestiţi în îmbunătăţirea serviciilor medicale pentru pacienţi”, au anunțat reprezentanții CJ Constanța.

Administrația județeană a dat asigurări că laboratorul spitalului are toate dotările necesare şi personal calificat, astfel încât acurateţea rezultatelor să fie garantată.

CJ Constanța continuă demersurile pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, precum şi pentru înfiinţarea unei linii de gardă de stomatologie.

De asemenea, de luna trecută imagistica spitalului a fost înfiinţată şi este operaţională, acest lucru aducând economii considerabile pentru bugetul spitalului.

Un alt pas important spre a reda spitalul la întreaga capacitate constănţenilor este eliberarea spaţiilor ocupate de entităţi private. A fost obţinută deja o hotărâre de instanţă în acest sens şi mergem mai departe cu alte şi alte perimetre ce trebuie vacantate. Avem nevoie de spaţiu pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, înfiinţarea unei linii de gardă de stomatologie, externalizarea secţiei de arşi, aducerea secţiei de dermato-venerologie în spital şi multe alte proiecte dedicate cetăţenilor judeţului”, au menționat reprezentanții CJ Constanța.

Autor: Isabela Nicolescu

Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei