Se preconizează că populația lumii va depăși în curând opt miliarde, dar în comparație cu populația furnicilor acest număr nu este prea interesant. Furnicile, insecte agitate și sociabile, sunt întâlnite în cele mai neașteptate locuri, așa că nu este de mirare că numărul lor este unul uriaș. Omul de ştiinţă E.O. Wilson le-a supranumit „micile ființe care conduc lumea”. Și trebuie să recunoștem că furnicile sunt inginerii ecositemelor, având un rol major pe Terra.
Cea mai minuţioasă estimare până la această dată a populaţiei globale de furnici a fost realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea Würzburg din Germania şi Universitatea din Hong Kong, care a ajuns la concluzia numărul estimat al acestor insecte care trăiesc peste tot pe planetă este de 20 de cvadrilioane. Practic fiecărei ființe umane îi revine un număr de 2,5 milioane de furnici.
„Furnicile joacă cu siguranţă un rol central în aproape toate ecosistemele terestre. Sunt foarte importante pentru ciclul nutrienţilor, procesele de descompunere, dispersarea seminţelor plantelor şi perturbarea solului. Furnicile sunt totodată un grup extrem de divers de insecte, diferitele specii îndeplinind o gamă variată de funcţii. Dar în principal, numărul lor mare le face jucători-cheie din punct de vedere ecologic”, a explicat entomologul Patrick Schultheiss, de la Universitatea Würzburg din Germania şi Universitatea din Hong Kong, unul dintre autorii principali ai studiului publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Sunt cunoscute peste 12.000 de specii de furnici
În acest moment, există peste 12.000 de specii cunoscute de furnici, cele mai multe negre, maro sau roşii şi cu trunchiurile segmentate în trei părţi. Cu dimensiuni cuprinse între a patru suta parte dintr-un inch (1 mm) până la circa 1,2 inch (3 cm). Furnicile sunt întâlnite peste tot. Ele locuiesc de obicei în sol, frunziş, plante în descompunere, iar câteodată şi în bucătăriile oamenilor.
Singurele zone în care nu ne întâlnim cu furnici sunt Antarctica, Groenlanda şi Islanda şi câteva naţiuni izolate.
„Este uimitor că biomasa furnicilor este mai ridicată decât cea combinată a mamiferelor sălbatice şi a păsărilor şi că atinge 20% din biomasa umană. Îţi oferă o perspectivă asupra nivelului impactului lor. Diversitatea enormă a furnicilor mi se pare fascinantă. Pot fi minuscule sau uriaşe şi prezintă cele mai bizare adaptări”, a punctat Sabine Nooten, coautoare a studiului, cercetătoare în cadrul Universităţilor din Würzburg şi din Hong Kong. Ea a dat ca exemplu un gen larg răspândit de furnici – Strumigenys -, cunoscut pentru cavitatea bucală largă, prevăzută cu ţepi folosiţi pentru vânarea unor mici nevertebrate.
Studiul referitor la populația furnicilor are la bază 489 de cercetări ale acestei specii, analize realizate pe toate continentele unde trăiesc aceste insecte.
CITEȘTE ȘI: Știați că…furnicile își schimbă comportamentul înainte de un cutremur
„Setul nostru de date reprezintă un efort colectiv masiv a mii de cercetători. Am reuşit apoi să extrapolăm numărul furnicilor pentru diferite regiuni din lume şi să estimăm numărul global total şi biomasa”, a arătat Patrick Schultheiss.
Cercetătorii au constatat că regiunile tropicale găzduiesc mult mai multe furnici decât alte regiuni, iar pădurile şi regiunile aride beneficiază de mai multe furnici în comparaţie cu ariile urbane.
„Există anumite regiuni din lume unde dispunem de date puţine şi nu putem realiza estimări fiabile pentru toate continentele. Africa este un astfel de exemplu. Ştim de multă vreme că este un continent bogat în furnici, dar şi foarte puţin studiat”, a mai spus Schultheiss.
„Unele furnici pot fi cu siguranţă foarte sâcâitoare, dar aceasta este o perspectivă foarte centrată pe om. Cele mai multe dintre furnici sunt de fapt extrem de benefice, chiar şi nouă, oamenilor. Gândiţi-vă la cantitatea de materie organică pe care 20 de cvadrilioane de furnici o transportă, elimină, reciclează şi mănâncă. De fapt furnicile sunt atât de esenţiale pentru funcţionarea cursivă a proceselor biologice, încât pot fi considerate ingineri ai ecosistemelor. Omul de ştiinţă E.O. Wilson, specialist în furnici, decedat în 2021, le-a supranumit la un moment dat „micile fiinţe care conduc lumea””, a concluzionat Patrick Schultheiss.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com