19 aprilie 2024
9 C
București

Știați că…o facultate din România deține cea mai mare populaţie europeană a unei specii de pește dispărută din habitatul natural

O facultate din România adăpostește, într-unul dintre laboratoarele sale, cea mai mare populaţie europeană a unei specii de pește dispărută din habitatul natural. Profesorul Marian Tudor a explicat că Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) deține cea mai mare populaţie europeană de Poecilia wingei, specie ecuatorială de peşte considerată extinctă din mediul natural.

Populația de pești care numără în acest moment câteva mii de exemplare este menţinută în patru bazine de 500 litri, într-unul dintre laboratoarele FSNSA și provine din ultimele capturi efectuate între 1998 şi 2004, din mediul natural, înainte de extincție.

Inițial, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole a deținut 30 de exemplare, oferite de un colecționar american, ce s-au înmulțit exponențial în condiții ideale de mediu. Această specie de pește prezintă caracteristici speciale, fiind foarte versatilă morfologic și adaptându-se rapid la orice variații de mediu, precum PH-ul apei sau apariția unor specii prădătoare în mediul de viață”, a declarat dr. Marian Tudor.

Datorită schimbului de generații realizat foarte rapid, cercetătorii pot observa modificările evolutive în perioade scurte de timp, cu durată mai mică de un deceniu.

În prezent, la FSNSA se fac eforturi pentru prezervarea speciei şi diseminarea ei către laboratoarele altor universităţi europene. În paralel, specia face și subiectul unui experiment de evoluţionism (Long Term Evolution Experiment – LTEE) după modelul celor dezvoltate de etologul și biologul canadian John Endler.

Specia de pești Poecilia wingei a fost descrisă relativ recent, în anul 2005, de către Poeser, Kempkes şi Isbrücker, însă nu a fost evaluată de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). Specia are însă o istorie mai îndelungată, în ceea ce priveşte interesul pe care l-a suscitat în lumea ştiinţifică, primele exemplare fiind capturate de Franklyn F. Bond în 1937. Ulterior, în 1975, ea a fost redescoperită de către dr. John Endler, unul dintre părinţii experimentelor de evoluţionism. Locul de origine pentru acest pește, supranumit guppyul lui Endler, este Laguna de Los Patos, în nordul Venezuelei, ecosistem poluat excesiv cu hidrocarburi şi apă menajeră şi care, în prezent, nu mai adăposteşte exemplare ale speciei.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei