29 martie 2024
11.9 C
București

Șocant. Medicii au extirpat o tumoră ovariană gigant de 40 de kilograme

O operație mai puțin obișnuită a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr Carol Davila”. În urma unei intervenții complexe, medicii au extirpat o tumoră ovariană gigant de 40 de kilograme. Pacienta care a suferit intervenția are 40 de ani, iar înainte de operație cântărea 91 de kilograme.

Pacienta, în vârstă de 40 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative cunoscute, s-a prezentat pentru creşterea în volum a abdomenului, cu debut de aproximativ cinci ani, însoţită în ultimele săptămâni de dureri lombare şi abdominale difuze, greaţă şi dispnee”, au declarat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr Carol Davila”.

În urma investigațiilor realizate, s-a constatat că femeia prezenta o tumoră la nivel ovarian. „Aspectul imagistic CT al formațiunii a fost de masă gigantă abdomino-pelvină, cu dimensiuni de 55/35 cm, omogenă, hipodensă, neiodofilă, cu efect de masă asupra organelor intraabdominale și ascensionarea diafragmului.”, au explicat medicii.

Pacienta a fost internată în Secția Chirurgie II în vederea operației. O echipă formată din Col. medic dr. Costin Duțu, medic primar chirurgie generală; Mădălina Vlad, Ioana Florea și Dragos Stanciu, medici rezidenți chirurgie generală, a intrat imediat în sala de operație. Alături de acești specialiști s-a aflat echipa anestezică formată din medic dr. Adrian Zaciu, medic primar ATI; medic Lorina Niță și Cătălina Ciontu, medici rezidenți ATI.

Având în vedere vârsta tânără a pacientei și caracterele de benignitate ale formațiunii – biologic, imagistic și intraoperator, cât și evoluția lentă a bolii, s-a decis practicarea anexectomiei drepte cu tumorectomie, sub anestezie generală. Intraoperator, s-a evidențiat formațiunea chistică gigantă (55 cm diametru, 40,7 kg), cu conținut seros și apartenență anexială dreaptă, cu compresie asupra vaselor mari, vaselor mezenterice, ureterului drept- cu ureterohidronefroza dreaptă și împingerea întregii mase viscerale în hipocondrul drept și interhepatofrenic, tumora având flancul lateral în contact cu apendicele cecal și numeroase aderențe intraabdominale. Formațiunea a prezentat o capsula relativ groasă și a fost extrasă in integrum. Tumora a fost puncționată și trimisă la examenul histopatologic care a confirmat alegerea făcută”, au mai spus medicii.

Tumora avea un diametru de 55 cm şi o greutate de 40,7 kilograme. Având în vedere că greutatea pacientei înainte de operație era de 91 de kilograme, se poate afirma că tumora reprezenta aproape jumătate din greutatea femeii.

Intervenţia a durat aproximativ două ore, iar în timpul acesteia s-a solicitat consultul de chirurgie plastică în vederea reconstrucţiei peretelui abdominal şi s-a decis realizarea abdominoplastiei într-o altă intervenţie, după recuperarea pacientei.

Evoluţia postoperatorie a fost una favorabilă, pacienta fiind externată „în stare bună”.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr Carol Davila”
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Hidroelectrica vrea ca profitul net de 6,3 miliarde lei să ajungă la acţionari

Hidroelectrica propune acţionarilor repartizarea a 100% din profitul net realizat pe parcursul anului 2023, conform prevederilor legale şi a politicii societăţii.Propunerea vine în contextul...

Știrile zilei