30 septembrie 2022
16.7 C
București

Sir David Attenborough și-a făcut vaccinul împotriva COVID-19

De citit...

Sir David Attenborough, celebrul naturalist britanic, este una dintre personalitățile lumii care au ales să se vaccineze împotriva COVID 19.

Sir David Attenborough, în vârstă de 94 de ani, a primit prima doză de vaccin, urmând ca în curând să-i fie administrată și cea de a doua doză.

Sir David Attenborough, care s-a izolat la domiciliul său din Londra, a declarat, într-un interviu acordat luna trecută pentru The Telegraph, că va accepta cu siguranţă invitaţia de a fi vaccinat când îi va veni rândul. „La 94 de ani, cred că am dreptul! Sunt încă un om de ştiinţă capabil, sper, pentru a realiza că aceasta este calea de urmat ”, a punctat Sir Attenborough.

Cunoscutul naturalist a menționat faptul că munca depusă pentru dezvoltarea vaccinurilor a demonstrat efectele pozitive ale cooperării internaţionale în combaterea problemelor globale, printre care se numără criza climatică. El a amintit faptul că virusul „a atras atenţia asupra faptului că nu suntem atât de omnipotenţi şi că nu deţinem în totalitate controlul, aşa cum credem”.

Și alte personalități britanice au ales să se vaccineze, primind prima dintre cele două doze de vaccin. Regina Elisabeta a II-a şi prinţul consort Philip au primit prima doză în cadrul imunizării împotriva COVID-19. De asemenea, Prue Leith („The Great British Bake Off”), actorul Sir Ian McKellen, coregraful Lionel Blair şi actriţa Joan Collins au făcut public faptul că s-au vaccinat.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Sir David Attenborough Facebook
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img