26 octombrie 2021
2.5 C
București

Sfânta Cuvioasă Parascheva

De citit...

14 octombrie este ziua în care întreaga creştinătate ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, o sărbătoare de mult intrată în atenţia şi în sufletul poporului drept-credincios – mai ales din părţile Moldovei – poate și datorită faptului că sfintele ei moaşte, de peste 370 de ani, cinstesc pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu şi întăresc sufletele tuturor celor ce cu fruntea plecată pe marginea raclei ei îi cer ajutorul.

De la malul Mării Marmara …

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Istanbulul de azi), pe atunci capitala Imperiului bizantin.

Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu. Au îndemnat-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei.

Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie și a fost ales episcop.

Au copilărit în casa părinților sub ocrotirea acestora. Împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire după ce părinții ei au plecat la Domnul, apoi s-a retras „în adâncul pustiei”.

De ce trupul sfintei Parascheva, al sfintei Filofteia, al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Dimitrie Basarabov ca și al Sfântului Grigorie de la Bistrița, „olteanul”, de ce sunt trupuri neputrezite? Sunt așa, pentru că toată viața lor au lucrat asupra trupului, îndumnezeindu-l. Harul dumnezeiesc, care este în fiecare din noi de la botez, lucrează în noi, dacă noi stăm deschiși. Așa cum, dacă închizi porii de pe mână sau de pe trupul tău, te sufoci, asa se întamplă dacă ne închidem la venirea harului asupra noastră, a acestei energii dumnezeiești. Dacă suntem deschiși, cum a fost plăcut lui Dumnezeu de veacuri, harul intră în noi, lucrează în noi, ne luminează și pregătește, îndumnezeiește acest corp de lut care e trupul nostru. Din oameni stricăcioși, din trupuri care putrezesc și pe care le mănâncă viermii, cum știm cu toții, trupurile acestea rămân nestricăcioase, rămân cu adevărat temple ale Duhului Sfânt, în care locuiește Dumnezeu, acolo, în ele, chiar și după moarte. Așa se întamplă și cu acest corp al sfintei Parascheva, ale cărei moaște le aflăm la Iași și a cărei icoană este înaintea ochilor noștri aici.”, spune părintele Sofian Boghiu.

Prin „adâncul pustiei”, pe urmele Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântei Maria Egipteanca…

Tânăra Parascheva s-a oprit mai întâi la Constantinopol, învățând de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. A părăsit capitala îndreptându-se spre ținutul Pontului. A rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea timp de cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfântă.

Își dorea să-și petreacă restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli.

După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, urmând pilda Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântei Maria Egipteanca sau a altor ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire.

Înapoi spre locurile natale și spre veșnicul liman…

Pe când avea 25 de ani, un înger i-a apărut, în vis și i-a spus să se reîntoarcă în locurile părintești. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine.

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină.

Tradiția spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm. Iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Aceștia au săpat și „ au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

În noaptea următoare, unuia dintre creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă așezată pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri.

Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?” Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste.

Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia. Într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc. Drept pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, „cu lumini și cu tămâie”. L-au așezat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata.

Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

Se spune că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei. Acolo unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.

„Deci sfinții sunt temple ale Duhului Sfânt, sunt vase alese ale lui Dumnezeu – care întrețin mereu acest oxigen dumnezeiesc, am putea spune, care mențin această prospețime a vieții duhovnicești în ei [și] în noi, dacă rămânem deschiși la lucrarea Lui în noi. Cum au ajuns Sfânta Parascheva și toți sfinții în această stare de îndumnezeire? Așa cum spune Scriptura:„Nu știți că sunteți dumnezei?”[ Eu am zis:” Dumnezei sunteți voi, și toți sunteți fii ai Celui-Preaînalt” ( Ps.81, 6)] – dumnezei creați, așa sunt oamenii. Însă noi facem invers, nu acceptăm această menire a noastră. Ce-au făcut ei de au ajuns așa? Au trăit înțelepțește, au trăit cumpătați, au fost omenoși, au fost smeriți, și-au cunoscut măsura propriei lor ființe. Nu s-au crezut mai mult sau mai puțin decât erau cu adevarat și tot ce au primit, au primit ca din afară – de la oameni, de la părinți, de la mediul în care trăiau, în care [și noi] ne dezvoltăm și ne adunăm cunoștințe – și de la Dumnezeu Care [pe toți] ne întreține mereu, Care este însăși viața noastră. Și, ca să se poată menține acest echilibru statornic în viață – singuri nu putem, că ies patimile din noi și ne prăbușim – e nevoie să ținem legătura mereu cu acel Cineva care este mereu prezent în preajma noastră.”, ne explică părintele Sofian Boghiu (Părintele SOFIAN, Editura Bizantină, 2007, București).

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Doxologia.ro

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

CMS România a recrutat-o pe Laura Grigore în poziția de Senior Counsel

Firma internațională de avocatură CMS anunță cooptarea Laurei Grigore în cadrul practicii de tehnologie, media și telecomunicații a biroului din București, începând cu data...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img