S-a deschis oficial sezonul estival la Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, declarat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume, având o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri, în forma unei blăni de urs.
„Lacul Ursu şi-a deschis porţile! Cel mai mare lac heliotermic din lume îi aşteaptă pe cei interesaţi, zilnic între orele 10.00 şi 18.00. Atenţie: pauză de înot între orele 13.00 – 15.00! Descoperiţi tărâmul legendar al pădurilor şi al apelor sărate, unde împreună cu sezonul estival se va da start şi programelor culturale”, a anunțat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc.
La rândul său, Asociaţia Visit Sovata a făcut un anunț referitor la deschiderea oficială a „sezonului de bălăceală şi de voie bună la Sovata” şi a postat o serie de fotografii cu atracţiile deosebite care bucurp turiştii în această staţiune: Lacul Ursu şi Arboretele de pe Sărături, turnul din poate fi văzută întreaga staţiune, plimbările cu caleaşca prin decorul interbelic, dar şi cursa cu trenul tras de mocăniţă, până la Câmpul Cetăţii.
Lacul Ursu s-a format în urmă cu 149 de ani, fiind singurul căruia i se cunosc cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării, pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras: 27 mai 1875, ora 11.00, în timpul unei ploi torenţiale, pe locul unei păşuni unde curgeau două pârâiaşe.
Începând din anul 1928, în Sovata există o bază de tratament pe malul Lacului Ursu, care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, după care s-a înfiinţat în 1933 baza de tratament de la Lacul Negru, iar în 1973 a fost inaugurată baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.
Cercetările au evidenţiat faptul că Staţiunea Sovata deţine trei recorduri mondiale:
- unul constă în faptul că Lacul Ursu este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume,
- al doilea record îl deţine pentru că este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată, datorită solului vulcanic care s-a depus în timp, denumit Arboretele de pe Sărături,
- iar al treilea record mondial constă în faptul că este singurul lac natural din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.
Lacul Ursu este cel mai important dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în staţiunea Sovata – Aluniş, Roşu,Verde, Negru şi Mierlei.