Românii sunt obișnuiți să ajungă la medic doar atunci când îi doare ceva. Prevenția lipsește din comportamentul lor, iar acest lucru pune presiune majoră pe sistemul sanitar. Motivul pentru care s-a ajuns în această situație pleacă de la lipsa informațiilor, dar și de la mesajele eronate transmise de anumite medii, care au făcut ca oamenii să se teamă să mai acceseze sistemul medical.
Fenomenul este evident atunci când analizăm statisticile care vizează numărul pacienților diagnosticați cu diabet. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, atrage atenția că numărul pacienţilor diabetici a crescut, într-un interval de cinci ani, din 2018 în 2022, cu o treime, de la 860.558 la 1.121.651. Tendința aceasta poate fi combătută doar prin prevenţie.
„În cazul diabetului, depistarea timpurie se face într-un mod foarte simplu: printr-o verificare a glicemiei. O viaţă sănătoasă mâine începe astăzi cu un control preventiv la medicul de familie. Pentru persoanele active, care au între 18 şi 39 de ani, poate această vizită nu este prioritatea zero astăzi, în special dacă nu ne doare nimic sau nu avem nicio îngrijorare medicală, de unde şi probabilitatea de a amâna această vizită medicală”, explică Andrei Baciu.
Prevenția este GRATUITĂ
În acest context este important ca oamenii să știe care sunt serviciile medicale de prevenţie la care au acces GRATUIT.
În România, orice asigurat din sistem are posibilitatea de a-și face în mod GRATUIT mai multe tipuri de analize. Este vorba despre:
- hemoleucograma completă,
- VSH,
- glicemie,
- colesterol seric total,
- LDL colesterol,
- creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară.
De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 39 ani, care planifică o sarcină, au posibilitatea următoarele investigaţii medicale de prevenţie decontate de CNAS:
- senologie imagistică,
- examen Babeş-Papanicolau la doi ani,
- VDRL (Veneral Research Disease Laboratory), care testează infecţia cu sifilis.
Statisticile CNAS
Statisticile CNAS prezentate de Andrei Baciu arată că, până la sfârşitul primului trimestru al acestui an, au fost incluşi în Programul naţional de diabet zaharat 1.028.277 asiguraţi. Totodată, în Programul naţional de boli cardiovasculare apar 17.762 asigurați.De asemenea, în trimestrul al doilea al anului în curs, pentru grupa de vârstă 18 – 39 ani, medicii de familie au acordat 3.481 consultaţii, cele mai multe în Bucureşti – 959, Timiş – 330, Iaşi – 239, Arad – 139, Constanţa – 127.În aceeaşi perioadă, au fost efectuate 27.073 analize de laborator, ca urmare a biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie în urma consultaţiilor de prevenţie pentru această grupă de vârstă, dintre care: 3.522 – glicemie, 2.563 – colesterol seric total, 2.774 – LDL colesterol.

