2 decembrie 2023
13.9 C
București

Seceta va afecta puternic Europa anul acesta. România nu va scăpa

Amenințarea secetei este din ce în ce mai mare pentru Europa. Experții Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene avertizează, într-un raport, că eventualele ploi din săptămânile următoare sunt cruciale pentru determinarea impactului iernii excepţional de calde şi uscate care s-a încheiat. Ei subliniază faptul că Europa se îndreaptă anul acesta către o secetă comparabilă cu cea din vara anului 2022. 

Datele actuale evidențiază faptul că sunt deja întrunite condițiile generale de secetă în Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Regatul Unit, nordul Italiei, Elveţia, majoritatea insulelor mediteraneene şi regiunile din România şi Bulgaria de la Marea Neagră.

În raportul menționat se mai arată că aproape tot sudul şi vestul Europei sunt afectate de anomaliile substanţiale de umiditate din sol şi de diminuarea debitului râurilor după o iarnă deosebit de caldă şi uscată.

Prognozele sezoniere arată o primăvară mai caldă faţă de medie în toată Europa, în timp ce prognozele de precipitaţii se caracterizează de o incertitudine şi variabilitate spaţială sporite. Vor fi necesare o supraveghere atentă şi planuri de utilizare a apei adecvate pentru a gestiona un sezon care în prezent prefigurează riscul de a fi critic în resurse hidrice”, explică specialiștii.

De altfel, lipsa precipitaţiilor provoacă deja îngrijorare în sectoare precum furnizarea apei, agricultura şi producţia energetică, şi a început să fie observată chiar odată cu venirea primăverii o diminuare a debitelor râurilor în regiunea peri-alpină din cauza reducerii severe a fluxului de apă generat de dezgheţ.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei