6 decembrie 2022
3.9 C
București

Se caută forță de muncă pentru combinatul de la Târgoviște

De citit...

Combinatul de la Târgoviște are nevoie de forță de muncă, fiind în derulare o campanie de recrutare care vizează atragerea a 250 de angajați noi.

Compania Donalam, membră a AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa, trece printr-o perioadă de transformare complexă, atât din punct de vedere operațional, cât și din perspectiva resurselor umane.

De la preluarea combinatului din Târgoviște în primăvara acestui an și până în prezent, numărul de salariați ai companiei a crescut semnificativ, până la finalul anului obiectivul este de a ajunge la un număr de 730 de angajați. Astfel, în lunile următoare, compania accelerează procesul de recrutare de personal.

Locurile de muncă disponibile se adresează atât persoanelor cu studii medii, experiența în domeniu nefiind obligatorie, cât și absolvenților de studii superioare. Din punct de vedere geografic, campania vizează locuitorii municipiului Târgoviște și din localitățile limitrofe, dar și candidați din alte zone, dispuși să facă naveta sau să se relocheze.

Combinatul de la Târgoviște și-a reluat activitatea în luna iunie, readucând România pe harta producătorilor de oțel beton. Astfel, pentru a acoperi nevoile de producție si pentru a lucra la flux normal, este nevoie de creșterea semnificativă a echipei: operatori laminare, oțelari, mecanici, electricieni, sudori, operatori macarale.

De asemenea, compania angajează și absolvenți de studii superioare, specialiști în diverse domenii ale ingineriei – metalurgică, electrică, mecanică, hidraulică și civilă.

„Problema deficitului de personal nu a ocolit sectorul nostru de activitate. Este foarte dificil să mai găsim specialiști în domeniu, în lipsa unui sistem educațional care să pregătească tineri pentru aceste meserii specifice. Strategia noastră este pe de-o parte, de a atrage oameni noi în echipă, indiferent de domeniul sau nivelul calificării, și de a investi în calificarea lor la locul de muncă. Suntem într-o continuă căutare de noi colegi iar în următoarele luni vom creşte constant echipa. Pe de altă parte, dorim să ne implicăm activ în atragerea tinerilor și în formarea noilor generații de metalurgiști, alături de autorități și de instituțiile de învățământ”,  a declarat  Liliana Bica, Director Resurse Umane, Donalam.

Pe lângă cursurile de pregătire de care vor beneficia, noilor angajați li se oferă un pachet salarial și de beneficii competitiv (care include asigurare medicală privată, tichete de masă, tichete de vacanță diverse prime și sporuri etc.), și  un mediu de lucru care promovează incluziunea, în care activitatea se desfășoară în condiții de siguranță, alături de o echipă de profesioniști.

Cei interesați să afle mai multe informații despre abordarea companiei și despre posturile disponibile sunt invitați să acceseze această pagină.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Donalam

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Care sunt cele mai mari amenințări la adresa derulării unor afaceri

Cele mai mari ameninţări la adresa derulării afacerilor în următorii doi ani, în ţările G20, sunt reprezentate de impactul inflaţiei rapide, al crizei datoriilor...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img