Datele colectate de Copernicus arată că luna iulie 2025 este a treia cea mai caldă lună iulie măsurată vreodată pe Pământ, fiind marcată de schimbările climatice.
„După doi ani de la cea mai caldă lună iulie înregistrată, recenta serie de recorduri de temperatură globală s-a încheiat. Pentru moment. Dar acest lucru nu înseamnă că schimbările climatice s-au oprit”, a subliniat Carlo Buontempo, directorul Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice (C3S).
Specialiștii au constatat că similar cu iunie, luna iulie indică o schimbare de tendinţă: în medie, a fost cu 1,25°C mai caldă decât o lună iulie din era preindustrială (1850-1900), iar pragul de 1,5°C pentru încălzirea globală, consacrat în Acordul de la Paris, a fost depăşit cu regularitate în ultimii doi ani. De altfel, lunile iulie din ultimii trei ani rămân cele mai calde trei luni înregistrate vreodată.
Cercetătorii atrag atenția cu date documentate că majorarea aceasta a temperaturii, care poate părea minimă, este suficientă pentru ca temperaturile, valurile de căldură, seceta şi alte fenomene meteorologice extreme să devină mult mai mortale şi mai distructive.
„Continuăm să vedem efectele încălzirii globale în evenimente precum valurile de căldură extreme şi inundaţiile catastrofale din iulie”, a avertizat Buontempo.
Vremea se manifestă violent în întreaga lume. Luna trecută, de exemplu, termometrul a depăşit 50°C pentru prima dată și în Turcia. De asemenea, ploile torenţiale au ucis sute de oameni în China şi Pakistan, iar incendiile au devastat zeci de mii de hectare, în special în Canada. În plus, în Spania, mai mult de o mie de decese au fost atribuite din iulie, mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2024.
Mediile temperaturii globale sunt calculate folosind miliarde de înregistrări meteorologice şi prin satelit, atât pe uscat, cât şi pe mare. Datele istorice ale Copernicus datează din 1940.
Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Într-o singură lună, canicula a provocat peste o mie de decese în Spania


