23 mai 2025
22.3 C
București

Schimbări în organizarea Săptămânii Altfel. Două teme devin obligatorii pentru toate școlile

Daniel David, ministrul Educaţiei, a transmis că se pregătesc schimbări în organizarea Săptămânii. Începând cu anul şcolar 2025-2026, toate unitățile de învăţământ preuniversitar au obligația de a include două teme importantate.

O temă este legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise, iar alta vizează violenţa.

Ministrul Daniel David a precizat că şcolile vor primi instrucţiuni și ghiduri cu privire la modul în care trebuie implementate cele două teme în cadrul Săptămânii Altfel, dar şi specialiştii care trebuie să le abordeze în discuţiile cu elevii

Am decis ca în anul şcolar următor Săptămâna Altfel să aibă obligatoriu două teme, o temă să fie legată de consumul de droguri şi alte substanţe interzise, iar cealaltă temă să fie legată de partea de violenţă. Când spun violenţă nu mă refer doar la violenţă asupra elevilor, mă refer şi la violenţa care apare asupra profesorilor, fiindcă şi profesorii pot să fie subiect de bullying sau de violenţă”, a declarat Daniel David.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei