Home Actualitate Schimbare în legislația privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Schimbare în legislația privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice suferă modificări, Guvernul intervenind, printr-o ordonanță, pentru ca salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” să fie stabilite la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022. Măsura se va aplica începând cu data de 1 iunie 2023. 

Proiectul de act normativ propus de Executiv are în vedere completarea Articolului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 153/2017 a fost elaborată astfel încât începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcţiile prevăzute în Anexa nr. VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru implică un impact bugetar nesemnificativ, care nu va dezechilibra ţintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas şi o punte în sprijinul aplicării noii legislaţii care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest sens, articolul unic al prezentei ordonanţe de urgentă a Guvernului prevede completarea articolului I din OUG nr.168/2022 (…) cu un nou alineat, care prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022”, se precizează în nota de fundamentare.

CITEȘTE ȘI: Se măresc salariile în sistemul bugetar. Cine beneficiază de creștere?

Documentul urmează să fie adoptat în cadrul șediței de Guvern de vineri.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version