Home Educație Schimbare importantă în legislație. Cine poate concura pentru funcția de director de...

Schimbare importantă în legislație. Cine poate concura pentru funcția de director de școală?

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență privind concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli. Actul normativ stabilește cine anume se poate înscrie în cursa pentru șefia unităților de învățământ. După adoptare, documentul va produce o schimbare importantă a unui articol cheie din Legea educaţiei naţionale.

Proiectul de ordonanță prevede că profesorii titulari care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare, au promovat examenul de definitivat şi au cel puţin cinci ani vechime în învăţământ au dreptul de a se înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Se pot înscrie la concursul naţional pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiţii: diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat, cel puţin cinci ani vechime în învăţământ”, se arată în proiectul de ordonanță.

În prezent, art. 246 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, stabilește că pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare doar cadrele didactice membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional.

Actul normativ pus în dezbatere de Ministerul Educației mai prevede că pot participa şi la concursul pentru funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă, titlul de doctor sau gradul didactic I.

Se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic I sau II”, stabilește documentul.

Candidaţii înscrişi la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, director al casei corpului didactic precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare trebuie să obţină minimum nota 7 la proba scrisă pentru a promova în etapa finală de interviu.

În nota de fundamntare a proiectului de ordonanță se menționează că „este necesar ca să fie deschis accesul la aceste funcţii de conducere pentru toate cadrele didactice care vor să concureze şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, astfel încât să se genereze plus valoare procesului de educaţie. Ocuparea funcţiilor de conducere trebuie să se realizeze conform unor criterii de performanţă profesională şi evaluate cu obiectivitate prin raportare la interesul superior al elevului”.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

Exit mobile version