6 decembrie 2022
3.9 C
București

Salonul Hunedorean al Cărților

De citit...

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” şi Consiliul Judeţean Hunedoara organizează Salonul Hunedorean al Cărților. Evenimentul va avea loc, în perioada 12-15 octombrie, într-un cunoscut centru comercial din Deva. Organizatorii anunță prezența a peste 80 de edituri.

Salonul include zeci de lansări de carte, întâlniri cu scriitorii şi prezentarea unor noutăţi editoriale, între orele 10,00-20,00, accesul publicului fiind gratuit.

Este o bucurie pentru noi să constatăm că, deşi ne aflăm în era internetului, lectura cărţilor în format tradiţional, pe hârtie, nu şi-a spus încă ultimul cuvânt şi plăcerea cititului, a răsfoitului unei astfel de cărţi nu va dispărea prea curând. Aşteptăm, prin urmare, acelaşi public numeros, de toate vârstele şi ocupaţiile, iubitorii de carte şi de lectură pentru care, an de an, Salonul Hunedorean al Cărţii este o mare sărbătoare a spiritului”, a declarat managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Sebastian Bara.

În cadrul manifestării va fi marcată împlinirea unui secol de la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. Momentul va fi rememorat cu ajutorul Asociaţiei Culturale pentru Istorie Vie din Alba Iulia, care va face o reconstituire a evenimentului.

Salonul Hunedorean al Cărţii se află la ediţia a XXI-a.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Combinatul siderurgic din Galaţi investește 18,3 milioane lei în Furnalul 5

Combinatul siderurgic din Galaţi pune în amplicare un amplu program de investiții care vizează Furnalul 5. Valoarea proiectului se ridică la suma de 18,3...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img