Salariile directorilor din companiile municipale din București vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar. Indemnizaţiile membrilor consiliilor de administraţie vor fi limitate la minumul legal

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță plafonarea salariilor directorilor din companiile municipale la nivelul salariului unui viceprimar.  Și indemnizaţiile membrilor consiliilor de administraţie vor fi limitate la minumul legal.

Plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor din companiile municipale – o măsură necesară. Am introdus pe ordinea suplimentară un proiect simplu şi de bun-simţ: salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar. Indemnizaţiile membrilor consiliilor de administraţie vor fi limitate la minumul legal”, a declarat Bujduveanu.

În opinia sa, nu mai pot continua discrepanţele între ce oferă sistemul public şi ce produce cu adevărat.

Avem datorii, avem servicii care trebuie îmbunătăţite şi bani publici care trebuie cheltuiţi pe investiţii. Nu putem susţine salarii fără legătură cu realitatea oraşului. Nu e vorba de persoane. Este vorba despre reguli. Despre un sistem care trebuie corectat. Dacă vrem ca administraţia să funcţioneze, trebuie să legăm salariile de performanţă”,a nuanțat Bujduveanu.

Măsura aceasta face parte dintr-un plan mai larg. „Vom continua cu alte corecţii acolo unde banii publici se duc fără justificare. Nu tăiem din investiţii. Tăiem de unde s-a risipit. Sistemul public trebuie să funcţioneze după reguli. Nu după excepţii”, conchide primarul interimar al Capitalei.

Autor: Victoria Preda
Foto: Primăria București

Mai multe articole

Știrile zilei