Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva ne invită să descoperim Bastionul Roșu din Ilia.
„Bastionul Roșu a fost construit în anul 1582, de către Volfgang Bethlen de Iktar. Monument de arhitectură în stil renascentist și baroc a fost refăcut în stilul romantic și face parte din categoria casă memorială. Construcția a fost destinată locuirii și decorată cu ancadramente sculptate din piatră și cu pictură decorativă exterioară. Inelul bastionar era format dintr-un turn de locuit de origine medievală și un conac. Acesta din urmă a fost construit după 1629. Cetatea de la Ilia este menționată de documente începând cu mijlocul secolului al XV-lea. Proprietarii săi din secolul al XVI-lea au fost membrii familiei Dienesi, descendenți direcți ai acestui neam, amintit încă din secolul al XIII-lea în legătură cu acest domeniu important din comitatul Hunedoara”, explică Marius-Gabriel Rus, conservator în cadrul Compartimentului Evidență al MCDR.
În anul 1580, s-a născut aici, într-una din încăperile turnului, Gabriel Bethlen, cel care, între 1613-1629, a fost principe al Transilvaniei. În 1627, la Cluj, a fost realizată o placă comemorativă cu blazon și inscripție, care marca locul nașterii principelui.
În anul 1670, Apafy Mihály a dispus demolarea celorlalte trei bastioane împreună cu zidurile din piatră ale cetății. Decizia a fost luată pentru ca bastioanele să nu poată servi drept bază de operații militare garnizoanei turcești. Începând din acel an, Ilia nu mai era considerată cetate de graniță, clădirea construită pe domeniu era un conac în stil baroc, nefortificat.
Autor: Ioana Andrei
Foto: MCDR