6 decembrie 2022
3.9 C
București

S-a dat liber creșterilor de salarii în administrația publică

De citit...

S-a dat liber creșterii de salarii în administrația publică. După ce Camera Deputaților a avizat pozitiv proiectul de aprobare a OUG 115/2022 și amendamentul care prevede majorarea lefurilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022, referitor la acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, precum şi acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Deputaţii au introdus un amendament care prevede majorarea indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale.

Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”, prevede textul adoptat.

Totodată, deputaţii au eliminat din varianta adoptată anterior de Senat textul care prevedea creşterea salariilor parlamentarilor şi a personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Care sunt cele mai mari amenințări la adresa derulării unor afaceri

Cele mai mari ameninţări la adresa derulării afacerilor în următorii doi ani, în ţările G20, sunt reprezentate de impactul inflaţiei rapide, al crizei datoriilor...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img