Romgaz listează prima emisiune de obligaţiuni la BVB

Romgaz listează, marți, prima emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Valoarea acestora este de 500 de milioane de euro.

Emisiunea de obligațiuni, listată și la Bursa de Valori din Luxemburg, de la începutul lunii octombrie 2024, este prima tranșă de obligațiuni internaționale pe cinci ani, din programul EMTN ( Euro Medium Term Notes) al ROMGAZ care va permite companiei să emită obligațiuni cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro.

Procesul de subscriere a emisiunii inaugurale de obligațiuni, în cadrul Programului EMTN, care se listează marții și la Bursa de Valori București, s-a derulat în data de 30 septembrie 2024. Au fost emise un număr de 500,000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 1,000 de euro, o dobândă fixă de 4,75% pe an și cu scadență în anul 2029. Succesul ei este cu atât mai mare, cu cât este vorba despre o emisiune de obligațiuni a unei companii ce activează într-un sector de importanță strategică în România, dar și în Europa, producția de gaze naturale și o companie al cărei acționar majoritar este statul român. De altfel, conform ultimelor date, România era, la finalul celui de-al doilea trimestru din 2024, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Fondurile obținute vor fi folosite de către ROMGAZ pentru finanțarea proiectului strategic național, Neptun Deep de la Marea Neagră cât și pentru asigurarea tranziției spre o companie cu emisii scăzute de carbon.

„Este un moment deosebit de important pentru ROMGAZ și suntem onorați de interesul exercitat de investitori pentru prima emisiune corporativă de obligațiuni a unei societăți cu capital majoritar de stat. ROMGAZ este o companie listată la Bursa de Valori București de peste 10 ani, perioadă în care am demonstrat angajament față de transparență, guvernanță corporativă riguroasă și performanță sustenabilă. Această listare este un pas important în direcția atingerii obiectivelor noastre investiționale de creștere sustenabilă și de maximizare a valorii pentru acționari și pentru întreaga economie românească. ROMGAZ rămâne un pilon de încredere în sectorul energetic național, iar această emisiune de obligațiuni este doar începutul unui proces continuu de dezvoltare și inovare.”, a declarat Răzvan Popescu, CEO ROMGAZ.

SNGN Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este Statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de o sută de ani, în anul 1909.

La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înfiinţată ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei