România trăieşte „pe datorie ecologică” încă din mai. Pe 24 iulie, omenirea își va epuiza resursele pentru 2025

Global Footprint Network, organizaţia internaţională care calculează în fiecare an Earth Overshoot Day – Ziua Suprasolicitării Pământului sau Ziua Depăşirii, atrage atenția că omenirea va intra în deficit ecologic cu o săptămână mai devreme decât anul trecut. Mai precis Ziua Depăşirii se va înregistra pe data de 24 iulie.

O evaluare a Directivei privind DEEE, publicată de Comisia Europeană, reliefează faptul că în ceea ce privește poluarea cu deşeuri electrice şi electronice aproape jumătate nu sunt colectate, iar majoritate statelor membre nu ating ţinta de colectare, prevăzută de legislaţie. Rata de reciclare rămâne scăzută, doar aproximativ 40% din DEEE sunt reciclate în prezent în UE.

Experţii de la Global Footprint Network menționează că Ziua Depăşirii marchează momentul în care cererea pentru resurse şi servicii ecologice dintr-un an depăşeşte ceea ce Pământul poate regenera în acel an. Practic, după această dată, omenirea trăieşte prin epuizarea capitalului natural, erodând şi mai mult biosfera. Tot ce se consumă pe Pământ în acest interval, hrană, energie, materii prime, se face pe seama resurselor „alocate” generaţiilor viitoare

Dacă în anii ’70 Ziua Depăşirii era plasată în luna decembrie, situaţia a ajuns să se deterioreze treptat, astfel încât în ultimii cinci ani s-a ajuns ca resursele ecologice ale Planetei să se consume încă din luna iulie.

Organizaţia Global Footprint Network a calculat că, dacă şi-ar propune ca obiectiv întârzierea Zilei Depăşirii cu șase zile pe an, omenirea ar putea să revină în limitele ecologice suportate de Pământ până în 2050. Acest lucru este posibil prin politici publice eficiente, dar şi prin comportamente individuale responsabile: reducerea consumului inutil, reutilizare, reciclare, mobilitate alternativă, alegerea produselor locale şi de sezon.

Vestea proastă este că omenirea consumă cu mult peste capacitatea de regenerare a planetei. Consumul excesiv de resurse naturale ne apropie, an de an, de dezechilibre ecologice majore, iar faptul că Ziua Depăşirii survine tot mai devreme este un semnal clar că actualul model economic nu mai este sustenabil. În acest context, este esenţial să ne analizăm obiceiurile de consum şi să acţionăm acolo unde putem genera un impact rapid şi semnificativ. Un exemplu concret este reprezentat de echipamentele electrice şi electronice – produse indispensabile în viaţa de zi cu zi, dar a căror reciclare corectă contribuie direct la conservarea resurselor şi protejarea mediului.Vestea bună este că soluţiile există, sunt la îndemâna noastră, iar reciclarea acestor echipamente este una dintre cele mai eficiente. Avem infrastructura necesară – mai lipseşte doar decizia conştientă de a o folosi”, a declarat Roxana Puia, director de marketing al Asociaţiei Environ, organizaţie de transfer responsabilitate domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Datele Asociaţiei Environ arată că, în 2022,omenirea a produs 62 milioane de tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), dintre care a colectat şi reciclat corect doar 22,3%. Ţările din Uniunea Europeană stau mai bine decât media, cu 40.1 % deşeuri electrice colectate şi reciclate.

Ţara noastră trăieşte „pe datorie” ecologică încă din mai

În ceea ce priveşte România, rata de colectare a fost de 45.4% cu medie de circa 7,7 kg pe cap de locuitor.

În acest an, România a depăşit Ziua Depăşirii cu aproape două luni. Mai precis, ţara noastră trăieşte pe „datorie ecologică” încă din data de 31 mai. Comparativ cu anul trecut, când România îşi epuiza resursele pe 20 iulie, ceea ce reprezintă un regres semnificativ în privinţa sustenabilităţii.

Într-un clasament al ţărilor celor mai atente la resursele naturale, România se află pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depăşirii a fost pe 2 iunie şi înainte de Grecia (25 mai). Pe primele locuri se află Uruguay (17 decembrie), Indonezia (18 noiembrie) şi Nicaragua (11 noiembrie). Dintre ţările europene, cel mai bine plasată în acest clasament este Albania (13 septembrie).

Cele mai „îndatorate” ţări, adică cele care consumă resursele naturale într-un ritm alarmant, sunt:

  • Qatar (6 februarie),
  • Luxemburg (17 februarie)
  • Singapore (26 februarie).

Alte ţări cu datorii ecologice mari sunt:

  • SUA (13 martie),
  • Danemarca şi Australia (19 martie),
  • Canada (26 martie),
  • Belgia (27 martie),
  • Lituania (28 martie)
  • Austria (29 martie).
Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei