România a ajutat la evacuarea a 12 copii din Fâșia Gaza, care au nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Pacienții vor primi tratament de specialitate în Franța și Norvegia. FOTO- VIDEO

Situația din Fâșia Gaza este dramatică, iar copiii din această regiune au nevoie de sprijinul comunității internaționale pentru a avea acces la îngrijiri medicale. În cursul zilei de miercuri, România a derulat o nouă acțiune umanitară, participând la o  operațiune de evacuare medicală de urgență din Fâșia Gaza. Transportul, al optulea zbor umanitar organizat de România din Gaza a inclus 12 pacienți pediatrici grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 36 de membri de familie.

Operațiunea a fost realizată cu implicarea MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI – Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), al Ministerului Sănătății (MS) și al unor organizații non-guvernamentale de pe teritoriul României, pentru realizarea tuturor activităților de preluare, transport în România, prin intermediul forțelor aeriene române si asigurarea pe parcursul transportului de îngrijirii adecvate.

Având în vedere situația umanitară și medicală dificilă din Fâșia Gaza, precum și faptul că accesul la tratament medical este grav afectat de conflictul militar, România și-a oferit asistența pentru pacienți vulnerabili din enclava palestiniană. Misiunea s-a desfășurat pe ruta Otopeni – Aeroportul Ramon (Eilat)/Israel – Otopeni, cu o aeronavă Hercules C130 a Forțelor Aeriene Române, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. La bord s-a aflat şi o echipă medicală formată din specialiști din cadrul SMURD și personal medical din MApN.

Ulterior sosirii în București, din totalul persoanelor evacuate din Fâșia Gaza, patru pacienți și șase aparținători ai acestora vor fi transportați în Franța.

Ceilalți opt pacienți, însoțiți de 30 de aparținători ai acestora, urmează să primească tratament de specialitate în unități spitalicești din Norvegia, unde urmează să fie transportați cu o aeronavă asigurată de Slovacia.

Operațiunea a fost susținută financiar și operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și cu autoritățile israeliene relevante.

MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali. Totodată, MAE urmărește alături de partenerii sai din UE si regiune evoluțiile situației din Fâsia Gaza și reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la eliberarea tuturor ostaticilor, o încetare permanentă a focului, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar la scară largă pentru civilii afectați.

Autor: Ioana Andrei
Foto/ video: MAE/ DSU

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei