Într-un an în care piețele de capital au fost într-o continua agitație, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) atinge un record al tranzacțiilor totale, depășind 24 de miliarde de lei.
Un raport al BVB arată că piaţa de capital din România a reuşit să atingă noi recorduri pe trei paliere de lichiditate după un an 2022 marcat de volatilitate şi incertitudini, înregistrând noi maxime la nivelul valorii totale de tranzacţionare, lichidităţii medii zilnice şi numărului de tranzacţii.
Astfel, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a atins un nou record în 2022 în ceea ce priveşte valoarea totală de tranzacţionare realizată pe toate pieţele, cu toate tipurile de instrumente financiare, după ce tranzacţiile totale au depăşit 24 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de nivelul din 2021, când această valoare era de 21,6 miliarde lei. Pe segmentul de acţiuni, anul trecut au fost realizate tranzacţii totale de aproape 13,5 miliarde lei.
„Anul 2022 a demonstrat fără echivoc că parametrii de lichiditate ai bursei au atins niveluri record, doborând maximele atinse în anul precedent. Este important să notăm că într-un an complicat pentru toate pieţele de capital, la bursa românească am avut recorduri pe trei paliere de lichiditate: tranzacţii totale record de 24 miliarde lei, lichiditate medie zilnică de aproape 100 milioane lei şi aproape 1,7 milioane tranzacţii. Demersurile noastre pentru îmbunătăţirea semnificativă a lichidităţii, mai ales pe zona de acţiuni, vor continua într-un mod susţinut, eforturile din ultimii ani pentru eficientizarea pieţei fiind reflectate şi prin evoluţia acţiunii BVB, care anul trecut a înregistrat cea mai bună performanţă din indicele BET, cu o creştere de aproape 40%, luând în calcul doar aprecierea preţului. Dacă ţinem cont şi de dividende, atunci randamentul este de peste 42%„, a subliniat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.
Anul recordurilor
În 2022, la BVB au avut loc 251 de şedinţe de tranzacţionare, iar acest lucru s-a tradus printr-o lichiditate medie zilnică de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piaţa Reglementată (PR) şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) de 95,6 milioane lei. Este un nou record stabilit la BVB pentru acest indicator de lichiditate, unde creşterea a fost de 11% comparativ cu 2021.
Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate pieţele: peste 1,67 milioane de tranzacţii. Comparativ cu anul 2021, când au fost realizate 1,53 milioane de tranzacţii cumulat pe PR şi SMT, creşterea a fost de peste 9%.
Toate aceste rezultate au fost obţinute într-un context regional şi internaţional dificil marcat, în principal, de războiul din Ucraina, creşterea dobânzilor de politică monetară, ratele de două cifre ale inflaţiei şi persistenţa fenomenului inflaţionist, creşterea preţurilor energiei, precum şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare. Aceşti factori au afectat toate pieţele de capital internaţionale şi, într-un astfel de context regional şi internaţional dificil, toţi indicii BVB au încheiat pe minus anul 2022, însă cu o depreciere sub nivelul afişat de S&P500 în SUA sau STOXX600 în UE. Mai exact, indicele BET, care include cele mai lichide 20 de companii listate la BVB, a înregistrat la finalul anului trecut o scădere de 10,7%, până la un nivel de 11.663 puncte. Indicele BET-TR, care ţine cont şi de randamentul dividendelor, a scăzut cu aproape 1,9% şi a ajuns la 22.686 puncte. Prin comparaţie, indicele european STOXX600 a scăzut anul trecut cu 12,9%, în timp ce indicele american S&P500, cu 19,4%.
De asemenea, la finalul trimestrului 3 al anului 2022, numărul investitorilor a ajuns la peste 128.000, maxim absolut pentru piaţa de capital românească. Prin comparaţie, datele Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI) arată că la finalul anului 2021 erau aproape 82.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creştere de 56% realizată în primele 9 luni din 2022 comparativ cu valoarea de la finalul anului 2021 şi o creştere de 137% comparativ cu numărul din urmă cu doar patru ani.
„Privind spre viitorul apropiat, considerăm că trendul listărilor va continua în acest an şi avem semnale clare că noi companii româneşti şi din regiune se pregătesc să vină la cota bursei. Listările anunţate ale Hidroelectrica şi Salrom, aprobate de Statul Român şi unde Fondul Proprietatea va fi cel care vinde din participaţiile sale, pot fi un catalizator pentru accelerarea ritmului listărilor la BVB, pentru că vor atrage şi mai multă atenţie din partea investitorilor şi pentru că vor creşte şansele în ceea ce priveşte promovarea României de către furnizorul global de indici MSCI la statutul de piaţă emergentă. Suntem încrezători că tot mai mulţi români vor accesa oportunităţile oferite de piaţa de capital şi că tot mai multe companii vor alege să beneficieze de avantajele listării la bursă”, a subliniat Radu Hanga.
Evenimentele anului 2023
În raport se mai precizează că BVB a devenit tot mai vizibilă în spaţiul public, atât ca emitent, cât şi ca operator de piaţă şi sistem, prin proiectele de promovare ale pieţei de capital pe care le-a iniţiat şi pe care a continuat să le dezvolte.
După rebrandingul realizat în 2021, când a adoptat o nouă identitate vizuală, BVB a celebrat anul trecut 140 de ani de la înfiinţarea primei burse de valori mobiliare în România.
Proiectul Contrapărţii Centrale a intrat într-o etapă tehnică a implementării şi a autorizării, iar primele produse derivate vor fi disponibile pe piaţa de capital în 2023.
Proiectul Made in Romania, lansat în 2017 de BVB pentru a promova companiile româneşti, a ajuns la cea de-a V-a ediţie, iar de la debutul programului, un număr de 16 companii au listat la bursă acţiuni sau obligaţiuni, astfel încât rundele de finanţare derulate de acestea au depăşit 212 milioane euro. Peste 70 de rapoarte de analiză au fost publicate doar în 2022 în cadrul proiectului BVB Research Hub, un instrument care vizează îmbunătăţirea acoperirii cu rapoarte de analiză pentru emitenţii locali şi creşterea accesului la analiză fundamentală pentru investitorii locali. Tot pe bvbresearch.ro sunt disponibile şi scorurile ESG pentru 11 companii listate. Parte din eforturile de promovare a României ca un hub de finanţare regional, BVB a organizat împreună cu maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, primul forum la nivel înalt „Moldova – România: Capital bridges”, dedicat promovării oportunităţilor din piaţa de capital.
Evoluţia pieţei de capital din România a fost recunoscută pe plan internaţional de furnizorul global de indici FTSE Russell şi, începând cu 2020, România a fost promovată la statutul de Piaţă Emergentă.
În prezent, 13 companii româneşti sunt incluse în indicii pieţelor emergente, iar printre aceste companii se numără şi emitentul BVB, companie listată în 2010 pe propria piaţă. Preţul acţiunii BVB, de 35,3 lei la finalul anului trecut, este la cel mai înalt nivel din ultimii 7 ani şi jumătate, o valoare mai mare fiind înregistrată în iunie 2015.
Autor: Victoria Preda
Foto: BVB