Specialiștii Direcției de Sănătate Publică a Judeţului Arad vin cu o serie de recomandări legate de Sărbătorile Pascale. Astfel, persoanele care au consumat, până la sărbători, doar alimente de origine vegetală sunt îndemnate să introducă treptat, în alimentaţie, produsele de origine animală şi să le consume cu moderaţie. Alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată, iar cuvântul de ordine este „moderaţie”.
Recomadări pentru populație:
- Ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (datorită cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon. Utilizaţi pentru vopsirea ouălelor numai vopsea care are avizul Ministerului Sănătăţii.
- Carnea de miel(drob, friptură, etc.) să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de legume: salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste.
- Puteţi înlocui carnea de miel cu iepure, ied, peşte şi/sau pui, care sunt mai uşor digerabile.
- Alimentele (carnea şi chiar legumele) să fie gătite, de preferinţă, la cuptor sau grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei etc.).
- Dulciurile aduc un aport considerabil de calorii, de aceea trebuie consumate în cantităţi foarte reduse. Nevoia de dulce care apare după masă, poate fi potolită cu o salată de fructe, dar fără frişcă sau alte sosuri dulci.
- Alcoolul în exces, constituie, de asemenea, o abatere frecvent întâlnită cu prilejul sărbătorilor, ducând la apariţia stării de ebrietate, însoţită sau nu de tulburări digestive, cardiace, etc. Se recomandă, aşadar, un consum responsabil, moderat, inclusiv la cafea şi tutun!
- După o masă bogată se recomandă mișcare (mers pe jos, sport) nu este bine să ne aşezăm în faţa televizorului sau să dormim. De asemenea, dacă masa durează mai multe ore, se recomandă pauze mai lungi între feluri.
- Nu în ultimul rând, recomandăm respectarea regulilor de igienă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare:
- nu consumaţi carne ce provine din tăieri clandestine/ambulante, ci numai pe cea cumparată din magazinele/sursele autorizate;
- nici băuturile alcoolice (vin, ţuică, etc.) nu trebuie procurate de la comercianţii ambulanţi;
- nu consumaţi carne insuficient tratată termic;
- nu folosiţi ouă de raţă/gâscă la prepararea cremelor, prăjiturilor, maionezei;
- păstraţi alimentele uşor alterabile (carne, peşte, ouă, maioneză, creme) la frigider;
- menţineţi igiena mâinilor, spălându-vă frecvent, ori de câte ori este nevoie.
Consumarea alimentelor în exces, mai ales carne de miel şi de porc, preparate tradiţionale (drob, pască, cozonac, ouă roşii, maioneze etc.) şi băuturi alcoolice, poate duce la :
- dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune diareice etc.)
- crize de ulcer gastro-duodenal (dureri în abdomenul superior, vărsături alimentare, arsuri retrosternale etc.)
- acutizarea colecistopatiilor cronice (dureri în abdomenul superior, greţuri şi uneori vărsături, amar în gură, balonări, diaree etc.)
- infarct de miocard şi tulburări de ritm cardiac (dureri precordiale sau retrosternale, lipsă de aer, palpitaţii, senzaţia de frică etc.)
Dacă vă confruntaţi cu simptomatologia mai sus amintită, prezentaţi-vă de urgenţă la medic!
Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com

