Sindicaliştii din Educaţie au protestat, miercuri, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de măsurile luate pentru diminuarea deficitului bugetar, masuri despre care spun că influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice.
Acțiunea de protest este organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater și are drept scop „atragerea atenţiei asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”. La manifestație au participat în jur de 2000 de persoane
În paralel, sindicatele din educaţie au demarat o acțiune de strângere de semnături pentru o iniţiativă legislativă cetăţenească, publicată în Monitorul Oficial, prin care fie anulate „măsurile anti-educaţie luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025, privind unele măsuri fiscal bugetare”.
Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret

