27 septembrie 2022
16.2 C
București

Programul de muncă flexibilă, Kurzarbeit, va fi prelungit pentru cel puţin șase luni

De citit...

Dragoş Anastasiu, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), susține că are „promisiunea fermă” a Guvernului Orban că „programul de muncă flexibilă, Kurzarbeit, va fi prelungit pentru cel puţin șase luni”.

Am avut şi o temă legată de muncă şi avem o veste bună, din punctul ăsta de vedere, promisiunea fermă e că programul de muncă flexibilă, Kurzarbeit, va fi prelungit pentru cel puţin 6 luni. El era limitat până la sfârşitul anului acesta, şi un grup lucru munceşte în momentul de faţă şi la îmbunătăţirea acestui program pentru că sunt acolo câteva chestiuni care trebuie îmbunătăţite”, a declarat Anastasiu, la finalul întrevederii pe care reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României au avut-o cu premierul Ludovic Orban.

Cu această ocazie s-a discutat și despre semnătura digitală. „Noi am susţinut o formă simplă care să poată să fie aplicată, deocamdată sunt încă discuţii, mai degrabă tehnice, dar le vom discuta împreună cu Guvernul şi în următoarele săptămâni”, a precizat Anastasiu.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img