Prognoza meteo. Prima lună de toamnă aduce temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei

Datele prezentate de Administrația Națională de Meteorologie ( ANM) indică faptul că ultimele zile din august vor aduce temperaturi temperaturi uşor mai coborâte decât cele obişnuite. Aceste valori se vor înregistra în extremitatea de sud şi de est a ţării, precum şi în centru. În schimb, prima lună de toamnă vine cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.

  • Săptămâna 25.08.2025 – 01.09.2025. Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai coborâte, local, în extremitatea de sud şi de est a ţării, precum şi în centru. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
  • Săptămâna 01.09.2025 – 08.09.2025. Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
  • Săptămâna 08.09.2025 – 15.09.2025. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.
  • Săptămâna 15.09.2025 – 22.09.2025. Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei