Editura Litera lansează noua colecție „Prima mea bibliotecă“, disponibilă la toate chioșcurile de presă din țară și prin abonament exclusiv pe litera.ro.
Peter Pan, Moby Dick, Comoara din insulă, Oliver Twist, Pinocchio, Grădina secretă sunt doar câteva dintre cele 60 de volume ale colecției.
Cele 60 de volume ale colecției „Prima mea bibliotecă“ prezintă texte adaptate, ținând cont de episoadele-cheie ale fiecărei opere literare. Acestea au fost create de o echipă de ilustratori cu experiență, care au îmbogățit poveștile cu imagini pentru a spori spiritul de observație și creativitatea micilor cititori.
Fiecare carte a colecției se încheie cu informații interesante despre operă și autor – o ilustrare a motivelor pentru care aceasta a ajuns un reper al literaturii clasice universale.
Pe litera.ro cititorii pot descoperi alte două abonamente exclusive: Mari clasici ai literaturii, o colecție cu cele mai importante și revoluționare opere din literatura lumii, și Mari idei ale matematicii, o incursiune fascinantă în lumea principalelor concepte și teorii ale matematicii.
Puteți consulta online lista completă a volumelor colecției Prima mea bibliotecă