20 aprilie 2024
9.7 C
București

Prețul chiriilor din București a ȋnceput să crească

Prețul mediu al chiriilor din Capitală a ȋnceput să crească, ȋn trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an și jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemia de coronavirus. Astfel, chiriile pentru apartamentele de două camere sunt mai mari cu 14% ȋn T3 2021, față de T2, iar cele pentru trei camere, cu 8%.

,,Cererea pe partea de ȋnchirieri și-a mai revenit ȋn ultimele două luni, din discuțiile avute cu agenții imobiliari. Principalul motiv este redeschiderea cursurilor offline din cadrul universităților din București, de la 1 octombrie. Ȋn mod tradițional, ȋn ultima lună de vară și prima de toamnă, studenții ȋncep să caute chirii ȋn marile orașe, deci pare că, ȋncet, ȋncet, revenim la normalitatea de dinainte de pandemie’’, spune Cristian Nicola, CEO Investpoint.

Din analiza Investpoint, reiese că prețul chiriilor din București, ȋn T3 2021, este ȋncă la o diferență considerabilă, ȋn minus, față de aceeași perioadă a lui 2019, ȋnainte de ȋnceperea crizei sanitare – 22%. Apartamentele de două și trei camere, se ȋnchiriau, ȋn medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro, ȋn urmă cu doi ani, față de 320 euro, respectiv 420 euro, ȋn prezent.

Cele mai scumpe și cele mai ieftine zone din Capitală

Centrul (Victoriei, Romană, Unirii, Universitate) rămâne cea mai scumpă zonă din Capitală, din punct de vedere al chiriilor, urmat de zona de Nord. La polul opus se află localitățile de lângă București, precum Chiajna-Roșu și Popești-Leordeni.

,,Prețul mare al chiriilor din centru este dat de distanța mică față de stațiile de metrou și alte mijloace de transport ȋn comun, față de unitățile de ȋnvățământ superior, de magazine, Centrul Vechi ș.a.m.d. Adică principalele atribute pe care le caută studenții și tinerii, ȋn general. Zonele din afara orașului nu au aceste avantaje, ȋnsă, compensează printr-un număr mai mare de locuințe noi, mai mult spațiu verde și liniște, fiind mai degrabă potrivite pentru familii’’, completează Cristian Nicola.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ Investpoint

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei