16 aprilie 2024
16.5 C
București

Premieră mondială. Cercetătorii au obținut apă potabilă din aerul poluat dintr-o zonă urbană

O echipă de cercetare de la Universitatea din Tel Aviv a reușit o performanță științifică majoră, obținând apă potabilă din aerul poluat dintr-o zonă urbană. Lichidul rezultat în urma experimentelor a fost analizat și corespunde atât standardelor privind calitatea ale statului Israel, cât şi celor ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Studiul oamenilor de știință israelieni este o premieră mondială și poate reprezenta un pas important pentru planeta noastră.

Cercetătorii implicați în acest studiu au au analizat calitatea apei obţinută din vaporii atmosferici dintr-o zonă urbană în care există atât poluare industrială cât şi şantiere de construcţii, şi au ajuns la concluzia că apa acesta este potabilă. Testarea apei a fost făcută cu un instrument dezvoltat de compania israeliană Watergen.

Echipa de experţi de la laboratorul de hidrochmie al Universităţii din Tel Aviv a fost coordonată de cercetătorul Offir Inbar şi supervizată de prof. Dror Avisar, şeful Institutului Moshe Mirilashvili pentru Studii Aplicate asupra Apei. Ei au explicat că la nivel global există o criză în creştere a apei potabile şi că această criză necesită abordări inovatoare şi noi tehnologii pentru obţinerea apei potabile. Atmosfera terestră este o uriaşă resursă regenerabilă de apă, 98% din apa atmosferică aflându-se în stare gazoasă.

Offir Inbar a subliniat că nu au fost folosite în cadrul experimentului sisteme de filtrare sau de tratare a apei. Apa potabilă a fost direct obţinută din atmosferă. Cercetătorii au derulat o gamă largă de analize chimice ale apei şi au observat că în marea majoritate a cazurilor apa obţinută din atmosfera din zona Tel Avivului este potabilă, inclusiv în diferite anotimpuri şi în perioade diferite ale zilei.

Există însă şi factori care influenţează calitatea apei obţinute din aer. „Studiul a arătat că direcţia vântului influenţează puternic calitatea apei, şi spre exemplu, atunci când vântul bate dinspre deşert am identificat în apă mai mult calciu şi sulf, substanţe provenite din praful deşertic. Însă, atunci când vântul bate dinspre mare, am identificat concentraţii mai ridicate de clor şi sodiu, substanţe care se găsesc în apa marină”, a menționat Offir Inbar.

Omul de știință a explicat că, în timpul studiului,echipa a descoperit că particularităţi ale aerului provenit din regiuni îndepărtate pot fi identificate în apa produsă. „Spre exemplu, apa obţinută din aer provenit din Sahara este diferită de apa produsă din aer provenit din Europa”, a punctat cercetătorul.

Calitatea apei este influenţată de factori de poluare antropogenică, în special factori ce ţin de transport şi industrie. Expertul a precizat că, folosind metode avansate,a descoperit o legătură directă între concentraţiile de amoniac, oxizi de azot şi dioxid de sulf din aer şi concentraţiile produşilor de descompunere ale acestor substanţe ce au fost identificaţi în apă.

Am descoperit concentraţii mici de cupru, potasiu şi zinc în apă, ce provin probabil din poluarea produsă de om. Din punctul de vedere al unui cercetător, legătura chimică pe care am descoperit-o între parametri meteorologici şi compoziţia apei deschide posibilitatea de a studia atmosfera prin intermediul apei extrase din ea. În plus, această legătură ne permite să aflăm ce minerale trebuie adăugate apei extrase din atmosferă pentru a-i creşte calitatea în vederea consumului uman. În general, am observat că apa potabilă obţinută din aer nu conţine suficient calciu şi magneziu – şi este bine să adăugăm aceste minerale în apă, aşa cum procedează unele ţări cu apa obţinută prin proceduri de desalinizare a apei marine”, a detaliat specialistul.

Cercetătorul israelian a amintit că există și alte ţări care folosesc instalaţii pentru obţinerea apei din atmosferă, dar care includ sisteme de purificare şi tratare a apei. „Exista însă îngrijorarea că apa produsă din aerul din inima zonelor urbane nu este bună de băut – iar noi am demonstrat că lucrurile nu stau aşa. În prezent ne extindem studiile către alte zone ale Israelului, printre care Golful Haifa dar şi unele zone agricole, pentru a putea investiga impactul diverşilor factori poluanţi asupra calităţii apei extrase din aer”, a concluzionat Offir Inbar.

Autor: Victoria Preda
Foto/ video:  Universitatea din Tel Aviv 

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei