25 martie 2023
8.6 C
București

Premieră la Teatrul Odeon: „O casă deschisă”, în regia Teodorei Petre

În acest weekend, în zilele de sâmbătă şi duminică, Teatrul Odeon va prezenta în premieră, la Sala Studio, spectacolul „O casă deschisă” de Will Eno, în regia şi traducerea Teodorei Petre, câştigător al ediţiei 2022 a concursului „Tineri regizori, texte contemporane”.

Următoarea reprezentaţie este programată pe 4 februarie. Spectacolele de pe 29 ianuarie şi 4 februarie îl vor avea în distribuţie pe Eduard Trifa, iar pe 28 ianuarie pe Niko Becker.

Din distribuţie fac parte actorii Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Ioan Batinaş, Ioana Bugarin, Eduard Trifa/Niko Becker.

Efectul fluture, conform căruia chiar şi cea mai mică schimbare din prezent poate avea consecinţe importante în viitor, este în primul rând despre alegeri. Fiecare alegere deschide un alt drum fără cale de întoarcere. Ce s-ar întâmpla dacă un roi de fluturi ar împânzi deodată sufrageria, cu frumuseţea şi gingăşia lor? Cum s-ar schimba viaţa familiei? Ce noi posibilităţi li s-ar deschide în faţă? Cine ar putea deveni ei?”, a declarat regizoarea Teodora Petre.

Piesa „O casă deschisă”, scrisă de dramaturgul american Will Eno, a câştigat Premiul Obie în 2014, Premiul Lucille Lortel pentru cea mai bună piesă şi Premiul Drama Desk şi a fost inclusă în top 10 alcătuit de revistele TIME şi Time Out din New York. A avut premiera Off-Broadway la Signature Theatre din New York în 2014, în regia lui Oliver Butler.

Potrivit prezentării spectacolului, o familie se întâlneşte să serbeze o zi de naştere, doar că nu are prea multe de sărbătorit. Când un agent imobiliar îşi face apariţia, arătând extrem de familiar, urmat de un potenţial cumpărător, interesat de casă, având şi el un chip familiar, lucrurile devin suprarealiste. Pe măsură ce fiecare membru al familiei pleacă pentru un comision sau o urgenţă, un nou personaj îi ia locul.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Teatrul Odeon
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei