4 iulie 2022
36.5 C
București

Poşta Română va distribui cardurile sociale. Sunt în jur de trei milioane de beneficiari

De citit...

Poşta Română va distribui voucherele sociale pe suport electronic pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Un acord în acest sens a fost semnat la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Documentul semnat de ministrul de resort, Marcel Ioan Boloş, şi directorul general al operatorului naţional de servicii poştale, Valentin Ştefan, reglementează modul în care cardurile vor fi distribuite beneficiarilor.

Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile acestora, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi, întreaga perioadă de valabilitate a convenţiei fiind de 18 luni de la semnarea documentului.

Prin semnarea acestei convenţii, Poşta Română subliniază, încă o dată, rolul strategic pe care îl are între instituţiile statului român, realizând legăturile dintre acestea şi cetăţeni. Mă bucură faptul că rămânem la acelaşi nivel de încredere pentru Executivul României, prin desfăşurarea acestui program extraordinar de important pentru segmentul populaţiei care are atâta nevoie de sprijin în această perioadă grea, marcată de criza economică”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Cardurile emise pentru programul temporar „Sprijin pentru România” ar urma să ajungă la aproape trei milioane de beneficiari.

Pentru acest program a fost alocat un buget de 3,1 miliarde lei, prin bugetul MIPE şi din fonduri europene nerambursabile.

De altfel, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş, a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate. Câştigătorii achiziţiei directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo şi UpRomania.

Cine beneficiară de card social?

Banii, oferiţi în patru tranşe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiţi pentru cumpărarea de produse alimentare de bază şi/sau pentru asigurarea de mese calde.

Vor beneficia de ajutoare sociale aproximativ 3,1 milioane de persoane, din unele categorii precum: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane).

Pe lista de beneficiari se mai află persoanele (copii şi adulţi), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane); familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

De asemenea, de ajutoare sociale mai beneficiază familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole