30 aprilie 2025
16 C
București

Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci

Este unul dintre cei mai respectați arheologi din România, cercetările sale fiind material de studiu pentru experți internaționali. Doctor Iosif Vasile Ferencz s-a lăsat fascinat de această profesie încă din copilărie, atunci când urmărea cu interes documentarele realizate de cunoscuții antropologi Louis și Mary Leakey.

Pentru puștiul de câțiva anișori, „Teleenciclopedia” era o oază de informații din care se alimenta constant, iar cei doi cercetători promovați pentru reușitele lor erau adevărate modele.

Primele modele i-au fost soții Louis și Mary Leakey

Și așa a ajuns să viseze să facă descoperiri similare celor realizate de soții Leakey. Întrebat ce vrea să se facă atunci când va crește, răspundea fără nicio ezitare:arheolog.

Acesta a fost visul meu dintotdeauna. Încă de la grădiniță spuneam tuturor că eu vreau să fiu arheolog. Această hotărâre s-a datorat unui film documentar vizionat în cadrul emisiunii Teleenciclopedia. Am fost fascinat de modul în care doi antropologi (pe atunci credem că sunt arheologi) celebrii, soții Louis și Mary Leakey, își făceau meseria. Am urmărit această idee și … am ajuns să o practic. Și nu pot să spun că nu îmi aduce satisfacții”, povestește Iosif Vasile Ferencz.

Nici nu trecuse de gimnaziu atunci când a făcut prima vizită pe un șantier arheologic.

Era un sondaj arheologic într-o așezare în Munții Orăștiei, în satul Prihodiște. Acolo, sub îndrumarea a doi oameni, doi arheologi care au însemnat foarte mult pentru mine, am pus pentru prima oară mâna pe șpaclu. Cei doi au fost deopotrivă profesorii mei și au contribuit decisiv la formarea mea. Mă refer aici la prof. univ. dr. Ioan Andrițoiu și la prof. Viorel Manolescu. Nici unul dintre ei nu se mai află printre noi, însă spiritul și dăruirea cu care au făcut tot ceea ce au făcut sunt vii și trăiesc în mine”, mai spune arheologul.

Prima piesă pe care a descoperit-o cu șpaclul în mână a fost … un ciob. „Un ciob dintr-un vas de provizii, descoperit acolo, la Prihodiște. Însă primul obiect descoperit de mine, cu un an înainte de acel moment, a fost o statuetă din bronz reprezentând pe zeul Mercurius. Nu a trebuit să sap pentru a o găsi. Zăcea în mijlocul cărării, lângă un zid, la Grădiștea Muncelului așteptându-mă parcă pe mine. Era 1983 și a fost și momentul care mi-a întărit hotărârea de a urma această profesie”, subliniază Iosif Vasile Ferencz.

De la acea primă descoperire au trecut mulți ani, iar copilul care ieri urmărea munca profesorilor săi a devenit la rândul său mentor, dezvăluindu-le tinerilor care doresc să îmbrățișeze această profesie multe din tainele meseriei de arheolog.

Cu toate că este o meserie prost plătită și de multe ori puțin apreciată, sunt încă tineri fascinați de misterele societăților de demult. Nu sunt mulți, dar sunt pasionați”, arată cercetătorul.

„În primul rând arheologul este un membru al societății, așa cum a fost întotdeauna. El oferă publicului secvențe din viața celor care au trăit în vechime, asigurând legătura cu înaintașii. Arheologul contribuie decisiv la păstrarea în memoria colectivă a imaginii personalităților, cunoscute sau anonime și a întâmplărilor semnificative. Arheologul contribuie decisiv la recuperarea unor mărturii utile societății pentru înțelegerea prezentului și a modului în care societatea a devenit ceea ce este”.

A fost miner la exploatarea Dâlja, din Petroșani

Modul în care acest profesionist de excepție și-a construit cariera reprezintă o mare lecție pentru noi toți. Până să-și atingă ținta, Iosif Vasile Ferencz a trebuit să parcurgă un drum sinuos.

Iosif Vasile Ferencz nu a renunțat nicio secundă la visul său

Cu un an înainte de Revoluție a absolvit Liceul Industrial nr. 1 din Deva, iar specializarea obținută după examenul de bacalaureat a fost cea de miner. Pentru o scurtă perioadă de timp a lucrat în subteran, la fosta carieră Dâlja, din Petroșani. Ulterior, a muncit la Mina Deva, iar în ianuarie 1989 a fost încorporat ca militar în termen.

După satisfacerea stagiului militar, în 1990 m-am întors la locul de muncă, dar Mina Deva urma să se închidă. Am lucrat ca muncitor necalificat la Secția Turbine, în cadrul Termocentralei de la Mintia și m-am calificat la locul de muncă în meseria de Mecanic mașini și utilaj energetic. Am lucrat trei ani în această nouă meserie. Apoi am urmat cursurile Facultății de Științe, specializarea Istorie-Arheologie în cadrul Universității ”1 Decembrie 1918”. Am ales această specializare, firește, pentru că era visul meu. Iar șansa mi-a zâmbit la foarte scurt timp după absolvire, astfel că de la 1 august 1997 sunt angajat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva”, precizează expertul.

Programul începe la ora 5.30

Și de peste 20 de ani profesează ca arheolog, mare parte din munca sa axându-se pe viața dacilor. Programul său de lucru începe la 5.30, atunci când completează jurnalul cu privire la activitățile din ziua anterioară. Imediat face pregătirile pentru ziua care începe.

În fiecare dimineață, își notează în jurnal activitățile derulate în ziua precedentă și stabilește programul zilei în curs

Urmează deplasarea către perimetrul în care se desfășoară cercetarea. Și menționez acest aspect tocmai pentru că de multe ori distanța parcursă între locul în care este asigurată cazarea și cel în care se desfășoară cercetarea propriu-zisă poate să fie de câțiva kilometri. Și nu sunt puține situațiile în care deplasarea implică ascensiunea unor forme de relief mai mult sau mai puțin înalte. Astfel de situații sunt întâlnite frecvent în cazul cetăților dacice, dar și al unor situri arheologice preistorice. Și în plus, de multe ori deplasarea trebuie să fie organizată pentru toți participanții la cercetări. Urmează împărțirea personalului pe sectoare și lucrul efectiv, care poate dura 6-8 ore, sau chiar mai mult uneori. Este vorba de muncă fizică, dar specializată, utilizând unelte diverse: hârleț și lopată, măturică, pensulă, mistrie, șpaclu, ruletă, fir cu plumb, nivelă și multe, multe altele.La sfârșitul zilei de muncă, masa principală este gătită de multe ori de arheolog, uneori prin rotație. Acest moment se întinde uneori până la lăsarea serii și este acompaniat deseori de acorduri la chitară. Tot seara se trag și concluziile zilei care s-a încheiat.Odihna, fie ea într-un pat sau pe saltea, în cort,și te pregătește pentru ziua următoare”, ne-a declarat arheologul.

Calculatorul a devenit un instrument extrem de util în munca arheologului

Aplicații ale tehnologiei moderne și-au făcut loc și în munca arheologilor. „În primul rând calculatorul a ajuns să fie nelipsit în munca noastră, cu numeroase aplicații. Aparatul de fotografiat digital extinde nelimitat posibilitatea documentării cu imagini a descoperirilor. La începutul carierei mele, aparatele care înregistrau imaginea pe peliculă limitau posibilitățile de documentare.Acum există chiar posibilitatea documentării de la înălțime, prin intermediul unor camere foto/video atașate unor aparate de zbor ușoare, portabile, fără pilot (drone).Tot mai des, șantierele dispun de stații totale pentru înregistrarea datelor topografice cu foarte mare acuratețe. Iar aplicațiile geofizice au aplicații extrem de utile pentru rafinarea proiectării cercetării arheologice. Și nu pot să fie omise numeroasele tipuri de analize fizice, chimice, pedologice, geologie etc, care contribuie la rafinarea interpretărilor noastre cu informații deosebit de valoroase”, punctează Iosif Vasile Ferencz .

Atunci când scoate la lumină un crâmpei de istorie, specialistul MCDR trăiește un cumul de stări. „În primul rând un sentiment de responsabilitate în legătură cu acel obiect, acea piesă. Din prima clipă măsurile pe care trebuie să le întreprind pentru păstrarea și pentru conservarea lui, în așa fel încât el să rămână în aceeași stare pentru cei care vor veni după noi. Și în același timp sunt preocupat să recuperez toate informațiile despre locul în care se afla, despre contextul obiectului, cum spunem noi”, precizează arheologul.

Pentru cercetătorul MCDR există semnul egal între muncă și pasiune

Responsabilitatea cu care își face profesia l-a ajutat să ajungă la rezultate excepționale. Iosif Vasile Ferencz este permanent conștient de importanța muncii sale și tratează în consecință fiecare acțiune pe care o are de derulat.

Se poate spune că ‘intervine chirurgical’, doar pentru că arheologul trebuie să lucreze cu precizie , cu fermitate și delicatețe în același timp. Însă altfel, arheologul nu extirpă organe sau organisme și nici nu repară, așa cum face chirurgul. Arheologul este mai degrabă asemănător biochimistului care prelevează probe pentru analize, pe care le interpretează într-un context mai larg. De aceea arheologul trebuie să fie foarte bine pregătit, să țină mereu pasul cu ceea ce este nou, atât în ceea ce privește tehnica și tehnologia, dar și în ce privește aplicațiile în arheologie și cam toate realizările colegilor. Trebuie să fie sănătos, ca să suporte condițiile dificile de pe șantier și trebuie să aibă capacitate de dialog cu toate categoriile de oameni. Și lista ar putea să continue încă pe multe rânduri. Ceea ce aș dori să mai adaug este că, deoarece arheologul contribuie la reconstituirea unor episoade din istoria societății, el trebuie să fie familiarizat cu diferite aspecte ale vieții de zi cu zi”, subliniază arheologul.

Profesia pe care o practică nu este una ușoară și se întâmplă ca de multe ori să se lovească de probleme în desfășurarea activității sale. De fapt, toată breasla din care face parte întâmpină dificultăți cauzate, în primul rând, de subfinanțare. „Însă acesteia i se adaugă incoerența legislativă, lipsa unor proiecte de anvergură, coerente la nivel național și poate incapacitatea arheologilor de a se organiza eficient la nivel de breaslă. Sigur că fiecare dintre acestea pot să fie detaliate, însă pe scurt, acestea cred că sunt marile probleme ale arheologiei românești„, atrage atenția Iosif Vasile Ferencz.

Proiecte de suflet

„Cercetarea cetății dacice de la Ardeu este proiectul meu de suflet. Deși au mai încercat să îi deslușească și alții misterele, cred că eu am luat-o aproape de la zero, iar acum, a început să își ocupe locul pe care îl merită între cetățile dacice.La începutul carierei am participat la două mari proiecte, care din păcate s-au încheiat prematur. Este vorba de cercetarea cetăților dacice din Clisura Dunării, în primul rând la cercetarea cetății de vârful Grad, de la Divici. Iar cel de al doilea proiect s-a desfășurat în satul Șeușa, în județul Alba. Acolo a fost cercetată o așezare cu mai multe etape de locuire, pe parcursul mai multor epoci istorice. În ceea ce mă privește, am fost preocupat de locuirile corespunzătoare celților și dacilor.Sunt doar câteva dintre proiectele la care am participat pe parcursul carierei”.

Autor: Ștefania Enache
Foto: MCDR

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei