Centrul climatic din cadrul Crucii Roşii Internaţionale a publicat un raport din care reiese că schimbările climatice au cauzat, în medie, 26 de zile suplimentare de căldură extremă în diverse zone din întreaga lume în ultimele 12 luni.
Pentru a stabili numărul de zile de caniculă „în exces” cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră, autorii raportului, realizat în colaborare cu reţeaua ştiinţifică World Weather Attribution (WWA) şi cu ONG-ul Climate Central, au contabilizat între 15 mai 2023 şi 15 mai 2024 zilele în care diverse regiuni au înregistrat temperaturi mai mari cu 90% în raport cu cele observate în perioada 1991-2020.
Ulterior, oamenii de știință au analizat, prin intermediul unei metode validate de colegii lor, influenţa schimbărilor climatice asupra fiecăreia dintre acele zile excesiv de călduroase.
În urma calculelor, specialiștii au ajuns la concluzia că, în medie, la nivel global, 26 de astfel de zile au înregistrat o temperatură extremă care a fost de două ori mai probabilă din cauza efectului încălzirii globale, ceea ce le-a permis să le clasifice drept zile de căldură „excesivă”.
De altfel, marea majoritate a populaţiei mondiale a avut de suferit din cauza caniculelor, întrucât 6,3 miliarde de persoane, reprezentând aproximativ 78% din populaţia totală, s-au confruntat cu cel puţin 31 de zile de căldură extremă pe parcursul ultimului an.
Oamenii de știință au estimate că, în total, 76 de valuri de căldură extremă au fost înregistrate în 90 de ţări diferite, de pe toate continentele cu excepţia Antarcticii.
Cele mai afectate cinci ţări din lume se află în America Latină: Surinam a avut 182 de zile de căldură extremă, comparativ cu cele 24 estimate în absenţa schimbărilor climatice, Ecuador (180 în loc de 10), Guyana (174 în loc de 33), Salvador (163 în loc de 15) şi Panama (149 în loc de 12).
„Inundaţiile şi uraganele ţin probabil prima pagină a ziarelor, dar efectele căldurii extreme sunt la fel de mortale. Este cunoscut faptul că zeci de mii de persoane au murit din cauza căldurii extreme în ultimele 12 luni, dar bilanţul adevărat se numără probabil în sute de mii sau chiar milioane de victime”, a declarat Jagan Chapagain, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii (FICR).
Un studiu de referinţă a atribuit moartea a 61.672 de personae din Europa valurilor de caniculă din vara anului 2022.
În contextual în care, canicula extremă „provoacă ravagii asupra sănătăţii umane, infrastructurilor existenţiale, economiei, agriculturii şi mediului”, Aditya V. Bahadur, directorul Centrului climatic din cadrul FICR, pledează pledează pentru consolidarea serviciilor de urgenţă, o mai bună organizare a spaţiilor urbane şi o îmbunătăţire a siguranţei lucrătorilor din lumea întreagă.

